Am tot scris pe blog despre Depersonalizare si Derealizare (DPDR) insa am uitat complet prima mea postare despre aceasta experienta. Am regasit-o acum pe terapeuti.ro si voi da mai jos copy paste la ce am scris, pentru a va prezenta cel mai clar simptomele pe care le aveam prima oara, in 2014. Sper sa fie de folos.
Vedeti si restul articolelor despre Depersonalizare si Deralizare mai jos:
Atentie consumatorilor de marijuana/cannabis/iarba
Depersonalizarea si Marijuana
Cum e să-ți trăiești viața luptându-te cu probleme de sănătate mintală (articol din 23 august 2023)
Bun. Acum sa vedem ce scriam in data de 22 Iulie 2014!
Buna ziua. As dori daca se poate sa ma lamuriti si pe mine in legatura cu o experienta pe care am avut-o zilele trecute. Insa, as aprecia daca ati lasa inainte de a raspunde parerile subiective si morale si sa imi raspundeti obiectiv si profesionist.Zilele trecute am fumat ori marijuana ori etnobotanice. Nu stiu ce a fost si veti intelege exact de ce.Dupa ce am fumat, m-am ridicat si m-am plimbat prin parc. Simteam ca merg automat/mecanic, vorbeam si gandeam automat/mecanic. La un moment dat, am intrat pe o poteca mai intunecata. In timp ce mergeam, aveam impresia ca merg pe loc. Realizam ca picioarele se misca, insa ma simteam ca si cum mergeam pe o banda. Cand ma uitam in fata, vedeam ca nu ma apropii deloc de capat.
La un momentan dat, am intrat in panica. Am incercat sa ma controlez dar mi-a fost cam greu, vazand ca efectele sunt din ce in ce mai intense, iar timpul parea sa treaca extrem de incet.
Cand am ajuns acasa am intrat in panica, de fapt am avut un atac de panica destul de puternic. Am vorbit cu tata, ma plimbam de colo colo, eram agitat, mi se accelerase pulsul.
Tata mai facea pauze de vorbit, dar spune el ca erau scurte, insa mie mi se pareau foarte foarte lungi si simteam nevoia sa vorbesc sau sa mi se vorbeasca. Eram coerent in ce spuneam si chiar vorbeam fara dificultate, dar parca nu vorbeam eu. vorbeam automat
Aveam impresia ca tot ce se intampla este ca intr-un vis, sau mecanic. Nu ma regaseam in ce faceam, nu eram constient de corpul meu, la modul ca atunci cand il miscam, nu eram constient total de miscare, adica nu o “simteam”.
De asemenea, eram foarte ametit si de multe ori inca sunt. Treaba cu ameteala am mai avut-o acum cateva luni, cand ma puneam in pat si de asemenea, intram in panica.
Un alt simptom a fost ca nu imi simteam limba si interiorul gurii si imi era foarte frica sa nu imi inghit limba.
Simptomele au durat in jur de 8-9 ore, apoi au trecut pentru 2 ore si au revenit. Apoi m-am culcat cateva ore si mi-au trecut. Au mai fost doar episoade foarte scurte si de intensitate mica.
Intre timp, cautand pe internet simptomele, am dat peste Tulburarea de Depersonalizare. Am identificat multe simptome dar nu vreau sa imi dau singur un diagnostic.
Important este ca sufar de o depresie severa de foarte multi ani, de anxietate si tulburari bipolare. Sunt pe tratament cu cipralex si solian. Depresia se manifesta de asemenea fizic, la modul ca mi se face rau si imi vine sa vomit sau chiar vomit.
In privinta drogurilor, nu consum decat marijuana, de 11 ani. In toti acesti 11 ani nu am facut niciodata exces, am fumat responsabil si foarte rar. Marfa pe care am cumparat-o de fiecare data a fost de o calitate superioara. Niciodata in toti acesti 11 ani nu am avut o experienta proasta cu iarba, decat de 2-3 ori la inceput cand mi se mai facea rau si vomitam (apoi imi reveneam complet). Un lucru obisnuit la incepatori. La fel ca la prima tigara de tutun trasa in piept, organismul reactioneaza la substanta noua pentru ca nu este obisnuit cu ea. In timp, se obisnuieste.
Experiente urate am avut numai cu etnobotanicele, pe care le-am consumat fara sa vreau, crezand ca este marijuana. Asta s-a intamplat doar de 2 ori.
INSA.. din ce am inteles citind articolele de pe internet, tulburarea de depersonalizare POATE fi cauzata de consumul Marijuanei. Nu in mod direct, ci fiind doar un factor declansator al acestei tulburari.
As dori sa stiu ce parere aveti si ce sfaturi aveti.
Va multumesc frumos.
nu stiu care a fost diagnosticul. Nu mi l-a spus nimeni. Doar mi-au dat sa inghit pastile. Pana acum am fost la 3 psihiatrii. Astazi am fost la Obregia. Am fost la un psihiatru (nu dau nume) si l-am intrebat daca ma poate primi. Nu avea pe nimeni, doar se uita prin niste acte. A spus ca nu poate nici azi nici zilele viitoare. L-am rugat sa ma primeasca macar 5 minute, pentru ca luni am prima zi de munca la un job foarte important si ca am aceste probleme. Nu a vrut. La psihiatra la care am fost prima oara nu mai trec decat daca o sa simt cu toata inima ca mor si ultima sansa de supravietuire sta in mainile ei. M-am plimbat prin toate sectiile cautand pe cineva care sa ma ajute si n-am gasit pe nimeni.
Apoi am ajuns la o psiholoaga la care am mai fost cand eram mai mic. Mi-a facut asemenea nervi ca ma luase ameteala. Nici nu stia ce inseamna tulburare de depersonalizare. Imi spunea ca sunt efectele drogului, dupa 4 ZILE ! ….. se rastea la mine, ma facea prost, etc.
Nu mai stiu ce sa fac si la cine sa apelez. Am gasit astazi informatii despre un domn psihiatru Valentin Matei care am inteles ca ar fi foarte bun si chiar “uman” (adica fara probleme cu nervii cand isi trateaza pacientii).
Sunt pur si simplu disperat.
In legatura cu drogurile.. Nu este o dependenta. Fumez o data la cateva luni si nu simt niciodata nevoia sa consum. O consum numai daca se iveste ocazia si daca am chef. De multe ori mi s-a oferit si am refuzat.
Nu am consumat niciodata altceva in afara de marijuana, pe care am decis dupa experienta asta sa o parasesc prieteneste. Alcool beau foarte rar. Singura dependenta serioasa este de nicotina.
cand ii spuneam psihiatrei ca imi vine sa vomit din cauza depresiei imi zicea ca nu ma crede, ca cica am luat droguri si nu vreau sa ii spun. apoi mi-a dat cipralex si solian si mi-a trecut. zilele trecute am intrebat un psiholog cu , care am mai lucrat, ce parere are de experienta asta… si a dat vina tot pe droguri. acum, dupa 4 zile, tot am depersonalizare. deci nu poate fi de la marijuana. cu siguranta marijuana a fost ceea ce a declansat depersonalizarea, dar nu cred ca este cauza.
De aproximativ 9 ani sufar de o depresie puternica si sunt pe tratament cu Solian si Cipralex. Psihiatra mea, nu m-a ajutat cu prea multe in tot acest timp, decat cu tratamentul medicamentos pe care sunt nevoit sa il iau in fiecare zi. Nici nu imi aduc aminte sa imi fi spus diagnosticul, dar aici este posibil sa fie si greseala mea ca nu am intrebat.
Ca stare emotionala se pare ca o duc bine, sau cel putin asta este impresia mea. Uneori ma simt chiar foarte fericit, energic, optimist, alteori sunt putin mai mohorat, mai trist etc. Depresia pe care o am se pare ca se manifesta intr-un mod destul de violent fizic, la modul ca am stari de voma. Ultimii ani au fost un chin, starile de rau pe care le am sunt foarte dese desi daca imi iau tratamentul nu am intotdeauna probleme.Cand sunt in depresie, noaptea cand ma pun in pat nu pot sa adorm din cauza gandurilor negative pe care le am. De asemenea, somnul este intrerupt in fiecare noapte cam de doua-trei ori. Probleme cu somnul am inca din copilarie. Cand am mai crescut mi-am dat programul peste cap si de atunci pana in present am probleme cu somnul, la modul ca dorm ziua iar noaptea sunt mult mai activ. In timpul zilei ma simt tot timpul obosit si plictisit. Problemele cu somnul s-au mai ameliorat in ultimii 2 ani, insa continui sa am probleme periodic.Vreau sa ajung din nou la o viata normala, sa pot muncii, sa pot face fata problemelor mai usor. Tin foarte mult la mintea mea si tratamentul medicamentos stiu si simt pe pielea mea ca imi slabeste capacitatile mentale. Am nevoie de ajutor, sub orice forma, fie ca este un tratament complet sau un simplu sfat.

