Acum două zile mi-a apărut pe Facebook o postare a celor de la știripesurse.ro cu un articol despre o nouă variantă a virusului ce provoacă gripa aviară (pe care o avem de mulți, mulți ani, chiar și la noi în România). Vezi aici articolul.
Titlul spune doar: “A fost raportat primul caz de infecție cu H5N5 la om: Ce se știe până în acest moment despre acest virus.” Nu spune nimic ce virus este, unde a apărut, cât de periculos este. Pentru asta trebuie să intri în articol și să-l citești, la fel cum faci și cu o carte pe care vrei să o critici.
Însă ce am văzut în comentarii, m-a șocat. Pentru unii poate fi amuzant, dar pe mine mă îngrijorează nivelul de prostie la care s-a ajuns. Este un semn că am involuat ca specie sau cel puțin noi, ca nație. Conspiraționiștii s-au revoltat imediat, deși nici nu citiseră articolul, n-au luat de seamă că NU este în România, că NU este o epidemie sau pandemie, că NU este mortal. Am lăsat un comment și s-a trezit tanti Marinela să-mi explice cum e cu virusurile, geoingineria etc.
Vă las să citiți o parte din comentarii în imaginile de mai jos. Dați click pentru a mări imaginile.
