Ce mai e nou prin pandemie? Partea I – Vaccinuri, doze, boostere

Articolul a fost publicat inițial pe cristoiublog.ro

De când am intrat în 2022 s-au tot anunțat modificări legate de pandemie, de restricții, dar și multe bâlbe, așa cum ne-am obișnuit. Unii, apocaliptici, alții, foarte optimiști.

În această nouă serie de articole voi încerca să pun cap la cap informațiile care ne-au fost transmise și să le discut, încercând în același timp să… înțeleg ceva. E de bine? E de rău? Hai să vedem!

Prima parte: Vaccinuri, doze, boostere

Dacă până acum se vorbea de a 3-a doză, a 4-a doză, doza anuală, ca și cea pentru gripă, ei bine, acum mai marii ne spun că nu prea mai avem nevoie. De exemplu, conform unui articol apărut la stiripesturse.ro[1], OMS a declarat că dozele de rapel nu mai reprezintă o strategie viabilă în lupta cu pandemia, și că ar trebui dezvoltate noi vaccinuri, care să aibă o eficiență mai mare în ceea ce privește transmiterea și prevenția. În plus, s-a pus și problema eficienței actualelor vaccinuri împotriva variantei Omicron. Așa au zis, sau așa spun stiripesurse.ro că au zis cei de la OMS, pentru că nu ne oferă linkuri către acele declarații și nici nu se spun când și unde au fost făcute.

Playtech.ro vin și ei cu un articol[2]. Bineînțeles, profesionalismul jurnaliștilor playtech.ro îmi provoacă crampe abdominale, dar trebuie să-i cităm și pe ei. Bun… articolul din 16 decembrie 2021 ne aduce la cunoștință că OMS a avertizat că “vaccinurile, de unele singure, nu vor scoate nicio țară din aceastră criză” și că este necesar să continuăm cu măștile, distanțarea, igiena mâinilor concomitent cu vaccinarea. Îmi aduc aminte că și Dana Budeanu a spus același lucru. De ce n-au luat-o cei de la OMS pe Dana Budeanu în loc să-l ia pe Rafila, nu știu. În fine, aceștia continuă să ne explice că dacă doar țările dezvoltate vor avea acces la vaccin, lăsându-le pe alea nedezvoltate (România cum e, dezvoltată sau nedezvoltată? Întreb pentru un prieten), atunci nu vom putea învinge pandemia. Asta ne spun playtech.ro despre vaccinuri și virusul “chinez” (nu chinezesc, ci chinez… chiar dacă s-a cam dovedit că este copilul bastard al SUA și China).

Acum, noi cred că suntem o țară dezvoltată (și foarte inimoasă) având în vedere că avem atât de multe vaccinuri încât le donăm. Până la data de 24 august 2021, România trimisese deja în total 3,3 milioane de doze, conform unui articol de la Ziarul Financiar[3]. Astfel, România a donat 2,1 milioane de doze „unor tări precum Republica Moldova, Serbia, Ucraina, dar și Coreea de Sud”, iar 1,1 milioane au fost vândute către Danemarca. În octombrie 2021, se intenționa și donarea a 200.000 de doze de vaccin AstraZeneca către Bangladesh[4] iar în luna iulie “guvernul român a adoptat o hotărâre privind acordarea gratuită, sub formă de ajutor umanitar, a peste 100.000 de doze de vaccin AstraZeneca pentru Vietnam. Asta, conform unui articol de pe digi.ro[5]. În august 2021, România a donat 450.000 de doze de vaccin Moderna către Coreea de Sud[6]. Într-un alt articol scrie că pe lângă cele 450.000 de doze Moderna donate Coreei de Sud, s-ar fi adoptat o hotărâre de a dona vaccinuri și Tunisiei, Egiptului, Albaniei, Vietnamului (în cazul Vietnamului, au fost oferite 199.200 de doze), iar pentru vânzare au fost trimise 1,1 milioane de doze Pfizer către Danemarca și un milion de doze Pfizer către Irlanda[7]. Un alt articol din libertatea.ro ne înștiința în luna iulie 2021, că România donează Moldovei și Georgiei peste 100.000 de vaccinuri Pfizer și AstraZeneca[8]. Pe 10 ianuarie 2022, cei de la HotNews trag linie și ne spun că din cele 29 de milioane de doze, peste 5,7 milioane au fost vândute sau donate. Se face și o analiză, câte au fost receptionate, câte au fost administrate, câte erau în stoc, câte au fost distribuite[9].

În fine, am divagat puțin de la ce voiam să spun. Ideea era că România, bunul samaritean, nu prea a știut ce să facă cu vaccinul cumparat din banii noștri (sau din ce bani au fost cumpărate cele 29 de milioane de doze?) și a ajutat alte țări, așa cum ne îndeamnă OMS să facem, să nu-i lăsăm pe ceilalți fără, că altfel nu se mai termină pandemia. Dar, întreb, nouă câți ne-au donat medicamente, anticorpi monoclonali și oxigenatoare individuale când am avut nevoie?

Revenind la ideea cu dozele și boosterele, “Andrew Pollard, unul dintre creatorii vaccinului Oxford-AstraZeneca, afirmă că administrarea dozei booster a unui vaccin anti-Covid nu este sutenabilă” și că „sunt necesare mai multe date pentru a evalua dacă, când și cum cei care sunt vulnerabili vor avea nevoie de doze suplimentare”, conform unui articol HotNews[10]. Deci, cam ce spune și OMS-ul. Și ce spunea și Dana Budeanu când întreba cum află dacă anticorpii pe care îi are sunt de ajuns sau nu, dacă se știe care este numărul minim de anticorpi necesari. Întreb încă o dată: De ce nu au luat-o pe Dana în OMS și l-au luat pe Rafila? În fine, și la fel ca și OMS, domnul Pollard este de părere că avem nevoie de un nou vaccin, în cazul de față, un vaccin special pentru varianta Omicron.

Buuuun! Vaccinuri, doze, rapeluri…. Dar oamenii se mai întreabă: Câți angajati din CDC sunt vaccinați? Senatorul Bill Cassidy i-a adresat această întrebare chiar Dr. Rochelle Walensky, directorul CDC, într-o audiere. Răspunsul: Bâl, bâl, bâl, îi sfătuim pe toți să se vaccineze, dar bâl, bâl, bâl… Întrebată dacă este adevărat că 75% din angajații CDC lucrează de acasă, aceasta ne spune că nu știe numărul așa, pe de rost. Întrebată mai clar, când mergi pe holurile de la CDC, sunt peste 50% din birouri goale? Răspunsul… “nu știu boss, nu sunt de aici”. Ne spune iar că nu știe numărul așa, pe de rost. Senatorul îi explică doamnei doctor că dacă nici cei care lucrează în laboratoare nu se prezintă la muncă, dacă cei din agențiile de sănătate publică nu se vaccinează, nu putem da un exemplu populației. Păi, pe bune acum, vorbim de CDC! Este centrul și organizația cea mai importantă și vocală după OMS! Dacă nici ăștia nu se vaccinează…..

Dar Uğur Şahin, CEO și Co-Fondator al firmei BioNTech, de ce nu s-a vaccinat cu Pfizer, în decembrie 2020? Păi, Șahin ne răspundea într-un interviu[11] că nu are voie în mod legal, dar este important să se vaccineze toată lumea din echipă, partenerii etc. Întrebat de ce nu este legal să se vaccineze, ne spune că există o prioritate (nu spune pentru cine și de ce el nu are prioritate) și ne mai spune că nici măcar nu li s-a permis (celor care produceau vaccinul Pfizer) să participe în studiile clinice, pentru că, prin lege, nu este voie să incluzi oameni din companie. Ciudat, dar așa o fi! S-a vaccinat abia în ianuarie 2021, conform unui fact-checker care ne redirecționează către un interviu cu acesta la The Times[12].

Buuuun. Trecem mai departe! Dacă vaccinul ne protejează de la infectare, cum de atât de mulți oameni vaccinați s-au infectat și unii chiar au murit? De exemplu, Bryan Adams, săracul, s-a infectat de două ori într-o lună, deși era vaccinat cu schema completă, și a ajuns și la spital. Chris Rock, vaccinat cu Johnson&Johnson, s-a infectat și el[13]. Hilary Duff, s-a infectat și ea, deși era vaccinată[14]. Melissa Joan Hart la fel[15]. Andy Cohen la fel[16]. Brian May la fel[17]. Aș putea continua lista asta numai cu vedete americane, fără să mai includ jumătate din echipa Bayern Munchen sau mulți alți sportivi infectați care s-au vaccinat. Sau așa, de pe meleagurile noastre, mi-am adus aminte de Cătălina Porumbel, infectată deși era vaccinată[18].

Bine, dar o să spuneți că nu au murit. Da, e drept, n-au murit atât de mulți, dar au murit. Va aduceți aminte de doctorița din Vâlcea care a murit deși era vaccinată cu ambele doze[19]? Caz izolat? Nu. În octombrie 2021, în 24 de ore, au murit 22 de persoane vaccinate[20]. Pe 13 ianuarie 2022 au fost 36 de decese, iar din acestea două au fost ale unor persoane vaccinate[21]. Ieri, 21 ianuarie 2022, din 49 de decese, 6 au fost ale unor persoane vaccinate[22]. O să spuneți “păi da, dar ăia vaccinați care au murit erau în vârstă și aveau comorbidități”. Păi nu d-asta s-a și spus că ei sunt cei mai importanți, și că trebuie vaccinați, tocmai fiindcă sunt bătrâni și au comorbidități? Nu se spunea că cei cu comorbidități și cei în vârstă trebuie să fie vaccinați ca să nu moară?

Pun doar niște întrebări. Întreb, nu dau cu parul!

Cum interpretez eu toate poveștile astea: Și oficialii, și medicii, și cercetătorii, au ajuns la concluzia că vaccinurile nu sunt atât de eficiente pe cât s-a declarat, și că oricum nu vom putea vaccina la nesfârșit lumea. În plus, oamenii văzând că eficiența acestor vaccinuri scade, își pierd încrederea și renunță la alte doze precum boosterul. Asta înseamnă o scădere financiară a afacerii cu vaccinul. Soluția? Facem un vaccin nou, luăm alți bani, povestea merge mai departe. În plus, veți vedea în analizele viitoare și alte argumente care se leagă de ce am spus aici. Rămâneți “pe fir”.

Repet, așa interpretez eu, Filip Pruncu, nu Ion Cristoiu, nu redacția.


[1] https://www.stiripesurse.ro/rapelul-nu-ne-salveaza-de-pandemie-oms-combaterea-sars-cov-2-cu-doze-de-rapel-nu-este-o-strategie-viabila_2184040.html

[2] https://playtech.ro/stiri/oms-avertisment-clar-despre-vaccinuri-si-romania-este-vizata-nu-vor-scoate-nicio-tara-din-criza-440614

[3] https://www.zf.ro/eveniment/dezinteresul-pentru-vaccinare-al-romanilor-trimite-dozele-in-alte-20243800

[4] https://www.digi24.ro/stiri/romania-doneaza-bangladeshului-200-000-de-doze-de-vaccin-astrazeneca-1694509

[5] https://www.digi24.ro/stiri/romania-doneaza-bangladeshului-200-000-de-doze-de-vaccin-astrazeneca-1694509

[6] https://www.g4media.ro/romania-doneaza-republicii-coreea-450-000-de-doze-de-vaccin-moderna.html

[7] https://www.economica.net/romania-doneaza-coreei-de-sud-450-000-de-doze-de-vaccin-anti-covid-19-moderna_527518.html

[8] https://www.libertatea.ro/stiri/romania-doneaza-republicii-moldova-si-georgiei-peste-100-000-de-vaccinuri-pfizer-si-astrazeneca-3638837

[9] https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25290654-cate-doze-vaccin-anti-covid-primit-romania-cate-folosit-cate-expirat-peste-5-7-milioane-doze-fost-vandute-sau-donate.htm

[10] https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25278182-seful-comitetului-vaccinare-britanic-afirma-nu-putem-vaccina-lumea-fiecare-6-luni.htm

[11] https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=TOT8ElNBbo4

[12] https://www.reuters.com/article/factcheck-biontech-ceo-vaccinated-idUSL1N2SR1W7

[13] https://economictimes.indiatimes.com/magazines/panache/chris-rock-tests-positive-for-covid-19-months-after-getting-vaccine-urges-doubters-to-take-the-jab/articleshow/86364667.cms

[14] https://people.com/health/hilary-duff-reveals-she-contracted-a-breakthrough-case-of-covid-happy-to-be-vaxxed/

[15] https://www.latimes.com/entertainment-arts/tv/story/2021-08-20/melissa-joan-hart-breakthrough-covid-19-infection

[16] https://www.dailymail.co.uk/tvshowbiz/article-10329513/Andy-Cohen-COVID-19-second-time-fully-vaccinated-reduced-symptoms.html

[17] https://www.rollingstone.com/music/music-news/brian-may-covid-19-symptoms-vaccine-1274098/

[18] https://www.antena3.ro/emisiuni/sinteza-zilei/catalina-porumbel-pozitiva-covid-19-infectare-fiica-gradinita-614576.html

[19] https://www.antena3.ro/actualitate/locale/medic-spital-brezoi-valcea-vaccinat-mort-covid-casa-izolare-614256.html

[20] https://ziare.com/social/coronavirus/covid-moarte-vaccinati-fara-comorbiditati-7-octombrie-1703842

[21] https://www.mediafax.ro/coronavirus/bilant-covid-13-ianuarie-valul-5-romania-inregistreaza-cel-mai-mare-numar-de-cazuri-din-noiembrie-20457474

[22] https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25316354-coronavirus-romania-cazuri-noi-decese-morti-covid-spital-terapie-intensiva-teste-vaccinati-21-ianuarie-2022.htm