Articolul a fost publicat inițial pe cristoiublog.ro
Sincer, sunt foarte multe lucruri care mă îngrijorează.
În primul rând, războiul, care pare a fi la un pas să devină mondial (având în vedere posibila aderare a Finlandei și a Suediei la NATO), iar când devine mondial și se lansează nucleare nu va mai fi viață pe Pământ. Când spun viață nu mă refer doar la oameni. Nu vor mai fi animale, natură.
Mă îngrijorează economia și cum s-ar putea să ajungem să trăim, cum o mare parte dintre oameni vor fi la limita supraviețuirii, cum vom fi cumpărați rând pe rând.
Mă îngrijorează cenzura din ce în ce mai aspră, puterea marilor companii, Big Tech și Big Pharma, nebunii de genul lui Klaus Schwab și președinții unor țări puternice care au ajuns marionete, care nu mai reprezintă poporul. Chiar și ce scriu aici poate fi cenzurat, sau contul meu poate fi șters, iar toate datele mele, toate pozele, discuțiile, amintirile mele, nu vor mai fi ale mele și nu voi mai avea acces la ele, ci doar Facebook, care le va vinde mai departe.
Mă îngrijorează și faptul că este posibil, fie să revină Covid-ul, fie alt virus, iar clima să devină chiar o problemă. Cu alte cuvinte, vom avea toate acestea adăugate la criza economică, război, cenzură etc.
Mă îngrijorează îndepărtarea de la natura umană și de la logică, de la cunoștințe și simț critic, care ne duc într-o stare de programare mentală și spălare pe creier care nu mai au legătură cu dreptatea și cu libertatea fiecărui om, așa cum au fost gândite și prezentate inițial.
Mă îngrijorează felul în care oamenii s-au întors împotriva semenilor, formând tabere extremiste de ambele părți. Fie indivizi păroși care se îmbracă în femei și dansează vulgar prin spații publice, fie indivizi păroși care se îmbracă în neo-naziști, care îmbârligă Dacii cu Legionarii și cu domnitori precum Vlad Țepeș.
Mă îngrijorează că totul va izbucni curând și lumea o va lua cu adevărat razna, având loc multe ciocniri violente, fie între civili, fie între civili și organele de ordine.
Trăim vremuri foarte negre, pe care mulți nici nu le văd, nu realizează ce se întâmplă în lume. Poate vor realiza prea târziu. Sau, mă rog, cum spunea și sor-mea, „dacă știm, ce putem face?”. Răspunsul este unul trist: Nimic.
