Toată lumea din cartier cunoaște nebunia de nedescris de la OP.6, în special când vine vorba de ridicări colete de la vamă. Se strâng de obicei 20-25-30 de persoane afară, se formează acolo un scenariu perfect pentru a face un reportaj la știri. Oameni disperați, stau 3-4 ore să își ridice un colet.
Ei bine, astăzi nu a fost același lucru. În mod curios, nu era mai nimeni să ridice colet de la vamă, de această dată toți voiau să trimită fie în străinătate fie în țară.
Bun. Avem un ghișeu și o tanti. Apoi, mai avem în jur de 10 persoane la coadă.
Merg la un individ să-l întreb care e ultima persoană și se dă deodată brusc la o parte și zice “Distanța!! Păstrați distanta!!” Rămân lemn Mă dau mai în colo, să nu-i transmit bietului om Covid, deși amândoi avem masca pe figură. Îl las în pace.
Vine prima persoană: Un individ să trimită 18 colete. Am stat vreo 40 de minute. “Ok” îmi zic, “lasă că dacă mai am puțină răbdare, termin și îmi văd de ale mele”.
A doua persoana: O fătucă pierdută în spațiu, cu coletele neîmpachetate și nici fișele completate. Stăm după ea să puna scotch….. vreo 5 rânduri de scotch! Apoi să completeze fișele. Stă, scrie… le da lu’ tanti. Surpriză, le-a scris greșit. Nu știe ce-i ăla expeditor și ce-i ăla destinatar, a scris invers. Dă-i să mai scrie o dată. Mă uit la ea cu impresia că face exerciții de caligrafie. În mine simt cu crește o căldură care ajunge spre ceafă. Termina și proasta.
A treia persoană: Un arab din Afganistan, cu trei colete mari (bă, MARI!), neîmpachetate, ne..nimic. Am stat să verifice femeia de la ghișeu tot ce are pe acolo, apoi să își împacheteze ăla în niște improvizații de cutii, mai mult tăiate. Și dă-i tată cu scotch! Dă-i, dă-i, că trebuia practic să faca un puzzle din bucăți de carton.
La acest punct, lumea deja era exasperată. Fiecare o întreba pe tanti dacă se poate sa preia pe altcineva cât împachetează individul coletele, că deja trecuse dracu știe cât timp. Dar nu, nici vorbă! Nu lăsa pe nimeni, stătea cu ală de vorbă, cred că s-au îndragostit.
Vine unu mai musculos așa și zice că nu se poate așa ceva, să stăm toți după el, că nu se poate să stăm cu un singur ghișeu.
Și atunci se activează arabul. Bă, a început să urle ca dementu, să se agite pe acolo, să se dea la ăla care s-a băgat în seamă. Femeile care mai stăteau să lucreze la poștă (nu știu ce lucrau, mai mult o frecau dar erau angajate acolo, cred că una din ele era diriginta) i-au tot zis să se calmeze, să nu mai urle. Omu’ aproape că se pregătea să strige Allahu Akbar și ne pișam toți pe noi…
Ne-am dat la o parte și am stat…. Într-un final, vine și un al doilea angajat la celălalt ghișeu. Ce o fi făcut el vreo oră, două, nu știu, că nu l-a văzut nimeni.
Trăiască Poșta Română!
