Acesta nu este un review in adevaratul sens al cuvantului, deoarece simt ca nu are rost sa povestesc fiecare capitol in parte, asta se poate gasi peste tot pe internet. Vreau sa fiu scurt si la obiect, exprimandu-mi parerea (neavizata) in calitate de client ce a avut de-a face cu psihoterapeuti de-a lungul timpului. Si fac acest lucru deoarece cartea este dedicata atat terapeutilor cat si clientilor.
Vreau sa incep cu o parere generala despre ce am invatat din aceasta carte. Iar ideea generala vine cam asa…
Psihologia/Psihoterapia este o practica nobila, precum filosofia si teologia tocmai pentru ca necesita o intelegere subtila si o dedicare totala fata de cauza (terapie). Psihologii se nasc, nu se fac. Psihologia se intelege, nu se invata. Terapia se simte, nu se practica.
Ce vreau sa spun este ca nu oricine poate fi psiholog cu adevarat. Spun asta deoarece psihologia nu este o stiinta exacta care poate fi invatata si aplicata in orice situatie. O privesc mai mult ca pe un studiu continuu bazat foarte foarte mult pe introspectie, pe intelegere, pe instinct.
Acest lucru este oarecum confirmat si de Yalom, care spune ca “psihoterapia este un proces creativ si spontan, modelat de stilul unic al fiecarui practicant si personalizat pentru fiecare pacient, insa exista totusi anumite reguli universale.”
Este o idee, zic eu, logica. In primul rand, trebuie sa ne gandim la obiectul principal de studiu: Psihicul. Acesta nu este ceva “palpabil”, ceva stabil si universal. Este practic un microcosmos, la fel de complex si de fascinant precum macrocosmosul. De aceea nici nu exista o definitie clara, universala a acestuia. Fiecare il intelege in felul lui, deoarece toti avem experiente diferite, nici un om nu este identic cu altul in acest caz. Inca de la etimologia cuvantului Psyche ne dam seama ca vorbim de ceva studiat de mii de ani. Psihicul, sufletul.. partea subtila a fiintei. Jung avea mult respect pentru ideile celor din trecut. Stephan A. Hoeller sustine ca Jung considera psihologia o extensie sau un rezultat provenit din Gnosticism.
Din acest motiv, Irvin D. Yalom ne prezinta terapia ca pe un proces continuu de descoperire si intelegere. O prezinta ca pe un fel de arta a vindecarii psihice sau chiar spirituale. De-a lungul cartii “Darul psihoterapiei”, Yalom ne ofera exemple clare in care terapeutul studiaza problema pacientului de aproape, incercand sa gaseasca o explicatie si un tratament potrivit fiecarui individ in parte. Ne arata in multe cazuri o implicare foarte intensa in terapie, ajungand chiar la exemplul studierii si observarii pacientului in alte situatii si locatii in afara cabinetului.
Sa intelegi cu adevarat simptomele si experientele pacientului necesita o doza imensa de empatie, daca nu chiar propria ta experienta cu acestea. Pentru a oferi un tratament sau chiar simple raspunsuri la intrebarile si framantarile clientului, trebuie sa sti exact prin ce trece acesta. Nu exista raspunsuri fixe, aplicabile in toate problemele de ordin psihic. Daca ar exista, n-ar mai fi atatea tipuri de terapie. Acestea trebuie sa vina instinctiv, dupa intelegerea autentica a problemelor.
Asadar, e bine sa intelegi corect psihologia. Un prieten, student la facultatea de psihologie imi spunea ca a avut probleme cu profesorii din cauza ca le punea anumite intrebari sau ca isi dadea cu parerea, tocmai pentru a intelege exact ce i se preda. Vedem asa-zisi psihologi iesind pe banda rulanta din facultatile din Romania, dar care nici nu au auzit de depersonalizare (care este o tulburare foarte frecventa). Psihologi care urmeaza reguli si metode stricte, fara a intelege ca este nevoie de maleabilitate.
Yalom mai vine cu o teorie oarecum neortodoxa. Acesta sustine ca relatia client-terapeut trebuie sa fie profunda, autentica. Daca nu exista empatie, respect, incredere, atunci terapia este superficiala si prin urmare, tratamentul este unul superficial. Sa vizitezi pacientul la el acasa, sa-l suni periodic, etc, sunt lucruri importante in multe cazuri, insa acestea sunt respinse de multi psihologi. Clientul trebuie sa se prezinte la ora fixa si sa plece la ora fixa (fiind clientul unei psihoterapeute, mi s-a cerut de mai multe ori sa astept afara, in strada, pana la minutul fix, din cauza ca ajungeam prea devreme. cand s-a intamplat sa intarzii, a spus ca minutele pierdute nu se recupereaza). Clientul trebuie sa vina doar o data pe saptamana, indiferent cat de dificil ii este. etc etc etc…
Bineinteles, Yalom este constient de riscurile implicate intr-o astfel de relatie si avertizeaza clar despre pericolul de a cadea intr-o intimitate… nepotrivita. Yalom sustine ca desi relatiile intime si intense sunt esentiale in terapie, alunecarea pe panta nepotrivita ce duce la atractie sexuala este cu adevarat distructiva, atat pentru pacient cat si pentru terapeut, iar spre deosebire de alte profesii in care se produce aceasta atractie, in psihoterapie este de doua ori mai periculos. Un intreg capitol (nr. 64) este dedicat acestui subiect delicat.
Autorul aduce in discutie si subiectul terapiei cognitiv-comportamentale, pe care-l abordeaza destul de riscant, declarand ca aceasta terapie este cel putin superficiala, oferind exemple si explicatii destul de directe si clare.
Ar mai fi mult de discutat despre Yalom si metodele sale, insa prefer sa ma opresc aici.
In concluzie, cartea “Darul Psihoterapiei” a lui Irvin D. Yalom este o excelenta si sincera prezentare a terapiei autentice, aborand subiecte delicate si controversate cu o naturalete aparte. Este o carte care te face sa intelegi terapia, nu sa o inveti.
(BONUS: Relatii intime terapeut-client vedem in filme precum Nell (1994), Mr. Jones (1993), Stay (2005), A Dangerous Method (2011). O prezentare interesanta a unei relatii dintre un psihiatru si o pacienta apare in romanul “3 si cu Rezeda 4” a lui Ion Minulescu, care ne arata efectele negative pe care le are asupra terapiei si tratamentului psihologic si psihiatric.)
Discussion