Chat Control, dreptul la viață privată și alte “conspirații adevărate”

Articolul a fost publicat inițial pe cristoiublog.ro

 

Salutare oameni buni (și răi)! A trecut ceva vreme de când n-am mai scris pe aici. După cum (probabil) știți, valorile, credințele și ideologiile mele sunt destul de diferite de cele ale domnului Cristoiu. De multe ori nu sunt de acord cu dânsul și cu siguranță dânsul nu este de acord cu mine. Cu toate acestea, mi-a oferit un loc unde să mă pot exprima, chiar și atunci când părerile mele probabil nu se potriveau cu părerile dânsului. Libertatea de exprimare pe care mi-a oferit-o domnul Ion Cristoiu este de necontestat. Dar amandoi ne-am asumat să taxăm derapajele unor persoane în funcții importante care afectează viața cetățenior, amândoi am pus întrebări inconfortabile, am făcut o alianță cu dânsul impotriva nedreptății și a abuzurilor și am lăsat deoparte diferențele dintre noi.

Cu toate acestea, am considerat că am spus tot ce aveam de spus, că mi-am făcut treaba și nu mai este nevoie să scriu articole doar de dragul de a scrie. La politică și economie nu mă bag, îi las pe cei cu experiență și cunoștințe să scrie. Însă atunci când un fenomen sau o decizie îmi afectează personal viața, nu pot să tac. Așadar, iată-mă înapoi!

Am observat uimit că nu a scris nimeni aici despre ce s-a întâmplat zilele trecute în Parlementul European. Mi se pare ceva mult prea grav încât să nu scrie nimeni și nu puteam să nu mă implic în această situație.

Pentru cei care nu știu despre ce este vorba, vă las un link către un articol de pe ziare.com unde se prezintă situația:

https://ziare.com/whatsapp/meta-mesaje-private-scanate-vot-parlamentul-european-2023402

Avem, așadar, o lovitură dură la adresa democrației, o lovitură dură la drepturile de bază ale omului, mai exact la dreptul la viață privata.

 

Hai să vedem ce scrie în Constituția României

 

Articolul 26

Viața intimă, familială și privată

(1) Autoritățile publice respecta și ocrotesc viața intimă, familială și privată.

(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

 

Articolul 28

Secretul corespondenței

Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

 

Sursa: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/1413

 

Hai să vedem ce scrie în Declarația Universală a Drepturilor Omului (ONU, 1948) – articolul 12

 

Nimeni nu va fi supus unor interferențe arbitrare în viata sa privată, în familia sa, în domiciliul său sau corespondența sa, nici unor atacuri la adresa onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atacuri.

 

Sursă: https://www.un.org/en/about-us/universal-declaration-of-human-rights

 

Același lucru este scris și în Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice (ONU, 1966) – articolul 17 – sursa: https://www.ohchr.org/en/instruments-mechanisms/instruments/international-covenant-civil-and-political-rights

 

Ce scrie la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) – articolul 8:

 

Dreptul la respectarea vieții private și a vieții de familie

  1. Fiecare persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
  2. Nu este permisă nicio ingerință din partea unei autorități publice în exercitarea acestui drept, cu excepția cazurilor în care aceasta este prevăzută de lege și constituie o măsură necesară, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică sau bunăstarea economică a țării, pentru apărarea ordinii și a criminalității, pentru protejarea sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

 

Sursa: https://www.echr.coe.int/documents/d/echr/convention_ENG

 

Ce scrie în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

 

Articolul 7

Fiecare persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a comunicațiilor sale.

 

Sursa: https://fra.europa.eu/en/eu-charter/article/7-respect-private-and-family-life

 

Articolul 8 – Protecția datelor personale

Orice persoană are dreptul la protecția datelor cu caracter personal care o privesc.

Aceste date trebuie prelucrate în mod corect, în scopuri specificate și pe baza consimțământului persoanei în cauză sau a altui temei legitim prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care o privesc și dreptul de a le rectifica.

Respectarea acestor reguli va fi supusă controlului unei autorități independente.

 

Sursa: https://fra.europa.eu/en/eu-charter/article/8-protection-personal-data

 

BUN! Acum că ne-am lămurit și avem și legile de partea noastră, ce putem face? Bună întrebare!

Nu numai că este ilegală supravegherea și citirea corespondenței (dreptul la viață privată și secretul corespondenței sunt protejate de Constituția României și de numeroase tratate internaționale plus protecția datelor cu caracter personal, adică GDPR, dată tot de UE), dar însăși decizia Parlamentului European ridică serioase semne de întrebare privind compatibilitatea sa cu aceste drepturi fundamentale. Mai mult, procedura prin care a fost adoptată este contestată de numeroși critici, întrucât, deși majoritatea eurodeputaților prezenți au votat împotrivă, propunerea nu a fost respinsă deoarece regulamentul Parlamentului impunea o majoritate absolută pentru blocarea acesteia. Bineînțeles, dacă vorbim de persoane urmărite și condamnate, recidiviști, persoane cu un cazier serios sau persoane suspectate de terorism, trafic de droguri, corupție sau, cum este cazul dat, pedofili și distribuirea de pornografie infantila, este legal ca acele persoane să fie supravegheate dacă o instanță autorizează măsura. În astfel de condiții, da, statul poate interveni.

Da, era nevoie de mai multe voturi conform procedurii, întrucât procedura prevedea necesitatea unei majorități absolute pentru respingere, însă voturile împotriva acestei decizii au fost majoritare. Parcă în democrație se ia în vedere decizia majorității, în urma unui vot. Parcă UE era pro-democrație. Parca, nu știu ce să zic. Cert este că această procedură, această reglementare va permite scanarea și implicit accesul la conversațiile noastre private, fie că este vorba de email, SMS-uri, chat-urilor pe Facebook și WhatsApp, fotografii și alte informații private inclusiv cele puse în serviciile de stocare în Cloud.

Nici măcar nu este prima dată când este luată această măsură/decizie, ea este de fapt o continuare a deciziei luate de Parlamentul European în Iulie/August 2021. Această decizie a fost luată pentru a proteja abuzurile și tentativele de racolare și grooming a minorilor online, cel puțin declarativ. În opinia mea și strict opinia mea, acesta este doar un pretext, decizia fiind luată pentru supravegherea în masă a populației, așa cum tot repet de ani de zile ca un conspiraționist ce sunt. Avem deja telefoane care sunt urmarite și localizate încât să se știe unde ai fost, avem facial recognition, avem deja camere video peste tot pe străzi (ceea ce nu-i neapărat rău, întrucât este domeniu public și cu ajutorul lor s-au rezolvat multe cazuri de infracțiune). Și asta n-o spun doar eu, o spunea și o spune Edward Snowden de ani de zile, iar pentru cine vrea să afle în detaliu metodele de supraveghere în masa recomand să urmărească tot ce poate despre Snowden, inclusiv interviurile sale. Nu-i un neica nimeni, ci un fost angajat la Agenția de Securitate Națională a SUA. Nu este nevoie să fim de acord cu toate afirmațiile lui Edward Snowden pentru a recunoaște că dezvăluirile sale privind programele globale de supraveghere au schimbat definitiv dezbaterea despre viața privată. Fiti obiectivi, fraților!

Protecția minorilor ar trebui într-adevar să fie o prioritate la nivel național și internațional, trebuie să existe o lege impotriva grooming-ului, ceea ce la noi în Romania nu există, trebuie să existe pedepse mai aspre pentru pornografie infantilă și pentru pedofilie, niște pedepse care să-i sperie și pe cei mai dezaxați oameni. Însă nu aceasta este metoda de a combate criminalitatea și abuzul copiiilor. Există multe alte metode de a le combate, fără să supraveghezi întreaga populație. Este ca și cum DNA ar începe să supravegheze TOȚI politicienii pentru a găsi câtiva corupți (proastă comparație, cred că ar aresta mai mult de jumătate din clasa politică).

De altfel, aplicațiile cu protejare prin criptare a conversațiilor precum WhatsApp și Signal rămân descoperite, devenind metoda perfectă pentru pornografie infantilă de exemplu. Deci cine vrea cu adevărat să comită infracțiuni, o va putea face lejer în timp ce restul populației este supravegheată. O imbecilitate!

Până și USR, cei Pro-UE s-au poziționat împotriva acestei decizii conform unui comunicat pe Facebook al lui Vlad Voiculescu (care în ipocrizia lui a scris: “Trăim vremuri în care frica unora este folosită prea des ca argument pentru a restrânge libertăți” ceea ce n-ar fi zis în pandemie) – sursa: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1720029096349139&set=a.498593061826088

Da, indiferent că ai sau nu cazier, că ești un tânăr de 16 ani sau un bătrân de 80 de ani, ești suspect și prin urmare ești supravegheat. Discuțiile siropoase cu fata de care ești îndrăgostit, certurile cu membri din familie, conversațiile cu medicul de familie, conversațiile cu avocatul tău, conversațiile cu terapeutul tău ș.a.m.d. sunt disponibile acestui nou Big Brother. Cum spunea și o prietenă: “[cartea] 1984 trebuia să fie citită ca un avertisment, nu ca un manual de instructaj.”

Toate mesajele tale pot, cel puțin în mod teoretic, să ajungă să fie probe cu care să fii șantajat de servicii și instituții. Pozele tale pot fi folosite pentru a fi șantajat(ă). Cine nu cunoaște metodele folosite de serviciile secrete din toată lumea este un ignorant, fiindcă nu este un secret. Repet aceleași lucruri de ani de zile, mi-e și lene să caut articolele pe care le-am mai scris pe această temă.

Este amuzant totuși că unii politicieni nu vor avea de suferit de pe urma acestei decizii. Vai, ce surpriză! Da, politicienii, diplomații și serviciile au sisteme guvernamentale dedicate, rețele securizate și soluții criptate aprobate pentru informații clasificate.

Acum mulți ani eram încântat de ideea de Uniune Europeană, de libertate și democrație adevărată. Ceea ce a ajuns este departe de ce mi-am imaginat. Acum au tupeul să arate cu degetul spre Rusia și China că este dictatură, dar mă tem că aceștia vor ajunge să aibă mai multe drepturi și libertăți decât noi cei din UE și nu spun asta pentru că aș fi un “Putinist” care vrea să trăiască în Rusia, o spun cu îngrijorare.

Acestea sunt vremurile în care trăim. De fapt le trăim de mulți ani, dar abia acum începe lumea să se trezească. Unii avertizează despre asta de ani de zile și sunt ignorați sau catalogați ca și conspiraționiști. Dar pentru libertatea mea, prefer să fiu catalogat oricum ar fi. Pentru libertatea mea scriu aici și voi continua să scriu. Aceasta este arma mea.

Libertatea nu dispare într-o singură zi. Se pierde puțin câte puțin, prin decizii pe care ajungem să le considerăm normale. Tocmai de aceea cred că merită discutate astăzi, înainte să fie prea târziu. Acestea sunt vremurile în care trăim. De fapt, le trăim de mulți ani, dar abia acum începe lumea să se trezească. Unii avertizează despre asta de ani de zile și sunt ignorați sau catalogați ca fiind conspiraționiști. Dar pentru libertatea mea, prefer să fiu catalogat oricum ar fi. Pentru libertatea mea scriu aici și voi continua să scriu. Aceasta este arma mea.