Articolul a fost publicat inițial pe cristoiublog.ro
Astăzi s-au redeschis școlile. Însă am o întrebare, o întrebare pe care am tot pus-o oamenilor și au ridicat din umeri, cum probabil ar face și doamna Ecaterina Andronescu, fost ministru al educației, și domnul Sorin Cîmpeanu, actualul ministru al educației împreuna (pentru că nu putem uita și de dânșii) cu Nelu Tătaru, fost ministru al sănătății și Vlad Voiculescu, actual ministru al sănătății.
Avem, așadar, patru miniștri cărora le-am putea adresa următoarea întrebare: Când vor veni examenele, ce se va întâmpla cu elevii care nu au avut acces la orele online, din lipsa banilor și implicit a tabletelor promise? În completare, vin cu întrebarea: Vor promova doar cei care și-au permis financiar?
Hai să mai cugetăm puțin… Ce s-a întâmplat, de fapt, cu tabletele promise? Știm că este o provocare pentru ministerul învățământului să ofere chiar și simplele manuale școlare tuturor elevilor, deci să te arunci cu promisiunea de a oferi tablete, mi se pare de domeniul SF.
Acum, că se redeschid școlile, cadrele didactice vor fi nevoite să supravegheze sute de copii pentru a nu forma grupuri, pentru a păstra distanța fizică, pentru a se asigura că vor respecta toate regulile impuse pe timp de pandemie? Cu alte cuvinte, cadrele didactice își vor mai permite o pauză, un moment de respiro?
Ar mai fi atâtea întrebări! Dar mă opresc aici. Îmi pun aceste întrebări fiindcă mă tem că dacă se vor redeschide școlile fără un plan clar și inteligent de desfășurare, va fi din nou un mic haos. Îmi aduc aminte când mama unei eleve mi-a arătat un ghid de prevenție oferit elevilor, și am fost bulversat de toate informațiile de acolo, deci nu-mi pot imagina ce impresie a lăsat copiilor. Îmi aduc aminte cum îmi povestea o profesoară, pe 20 septembrie, cum a decurs o ora de sport: „E dureros! Săptămâna trecută aveam oră cu clasa a VIII-a, o clasă de copii cărora le place jocul (de obicei handbal jucau) au venit cu o minge de fotbal…3 camere orientate spre teren… zic ”nu avem voie”- „ dar doamna….” și ne-am pus pe jucat fotbal cu o minge imaginară… ne-am distrat, dar asta funcționează doar o dată….”
Pe 21 septembrie, mi s-a publicat articolul „Închideți, vă rog, școlile”, care a creat confuzie prin ceea ce doream să transmit. Pentru cei care nu au înțeles, era vorba că ori se face școală cum trebuie, ori nu se face deloc, fiindcă școală pe jumătate după părerea mea nu se poate. În primul rând, fiindcă nu toți copiii au acces la orele online, în al doilea rând, pentru că și orele online au creat foarte multă confuzie elevilor care au participat la acestea, și astfel, anul școlar a fost făcut exact cum am spus, „pe jumătate”. Pentru a învăța cu adevărat este nevoie de o anumită dinamică, de o anumită organizare, de condiții etc. Să înveți pe jumătate și apoi să te trezești la bacalaureat că nu știi ce să scrii fiindcă nu ai avut acces la materie, nu mi se pare ok.
Pentru mulți, anul școlar este deja pierdut, iar cei pentru care nu este pierdut sunt fie copii foarte dotați intelectual, fie copii dotați financiar, iar aici mi se pare o discrepanță și o discriminare. Copiii trebuie să aibă drepturi egale în învățământ, așa cum spuneam și în articolul anterior când făceam referire la Convenția asupra Drepturilor Copilului. Nu mi se pare corect ca numai cei care și-au permis financiar și care au avut acces la orele online să poată fi la zi cu materia, iar în cazul examenelor numai cei care au avut aceste privilegii să le poată trece. La școală ar trebui să promoveze cei care au învățat, nu cei care au avut bani. Promovarea școlară ar trebui să se bazeze pe aceste principii, chiar dacă știm cu toții că mulți care au promovat în anii anteriori au promovat tot cu ajutorul banilor.
Addendum:
Revin la articolul din septembrie, pentru că un cititor a lăsat comentariu spunând că nu am copii, dar îmi permit să fiu filosof, iar aici vreau să clarific puțin. Da, nu am copil, însă am o soră care are un copil și pe care l-am crescut și eu, am multe prietene care au copii și cu care vorbesc aproape zilnic despre cei mici, am prietene profesoare și îmi pot face o idee. Faptul că nu am copil este corect până la un punct, însă trebuie să fii imbecil să nu îți dai seama de anumite lucruri chiar dacă nu ai copil. Poate nu înțeleg niște emoții, pe care numai un părinte le poate înțelege, și niște decizii bazate pe emoțiile acelea, însă ce am scris în acel articol are legătură cu logica. În plus, am destulă empatie atât pentru copii, cât și pentru părinți încât să pot înțelege, uneori mai bine decât unii părinți care nu se gândesc la emoțiile și dificultățile copiilor. Să spui „nu ai copii dar îți permiți să fii filosof” poți spune și unui terapeut pentru copii, dar asta nu înseamnă că acel terapeut greșește.
Tot în acel articol spuneam că părinții trebuie să fie cei care decid dacă își duc sau nu copiii la școală în timpul pandemiei și că nu este normal ca un părinte să meargă cu copilul la școală și să facă scandal, de față cu acesta, fiindcă regulile școlare cer ca toți copiii să poarte mască. Copilul poate fi afectat de o astfel de scenă, după cum au tot avut loc în acea perioadă. Individul care făcea spume la gură că sunt filosof, mă certa de parcă eu am fost cel care a luat acele măsuri, și nu ministerul educației.
Cât despre „a filosofa” în această perioadă, probabil că unii uită că etica face parte din filosofie și a fost extrem de necesară în aceste vremuri nebune. Ori gândim, ori înjurăm în stânga și în dreapta fără să ne mai dăm seama pe cine și de ce înjurăm. Frustrările au fost si sunt mari, însă am așteptări de la cititorii acestui blog.
P.S.: Probabil că cititorul nostru, Răzvan Petre, se folosește de un cont fals unde aparent tot ce face este să dea share articolelor de pe acest blog și să le comenteze pe pagina sa, unde are 28 de persoane la friends, iar eu ca un idiot stau și dau explicații unui troll.
