Peisaj dintr-un roman rusesc

Articolul a fost publicat inițial pe cristoiublog.ro

Țară mâncată de corupție, frig, foame, boala, prostie. Nu este descrierea Rusiei din secolul 19 într-un roman rusesc, este România anului 2020, țară europeană, în timpul alegerilor parlamentare, alegeri de care țin foarte multe aspecte importante ale acestei „colonii” de babuini, condiționați pavlovian, care își ascultă cuminți stăpânul și Guvernul Său.

Cum este posibil, oameni buni, ca fix în ziua votării noi cei din aceasta minunată capitală, în zona semi-centrală, să nu avem (din nou) căldură, când afară sunt 2 grade Celsius? Câtă nesimțire să ai, încât să ții un întreg cartier, dacă nu chiar întregul oraș, fără căldură și apă caldă zile la rând? Să aștepți apa caldă se întâmplă pe vremea lui Ceaușescu!

Este inacceptabil ca în 2020, aproape 2021, cetățenii unei capitale europene să nu aibă apă caldă în majoritatea timpului și să se chinuie așa de ani de zile. Nu oricine își permite să își pună centrală termica până când vom avea, în sfârșit, apă caldă. Locuitorii ar trebui să dea în judecată, atât primăria cât și furnizorul, și să se facă ceva, pentru că nu se mai poate!
În fața urnei facem cruce, spunem Doamne ajută și să fie de bine, și votăm cu emoție, nu neapărat ca să ne fie mai bine, ci să nu ne fie mai rău.

Țara lui Iohannis, Orban, Turcan, Cîțu, Vela, Tătaru, Anisie. Uitându-mă la ei, îmi dau seamă că și eu pot fi președinte sau premier, trebuie doar să mă arunci într-un costum și să-mi dai ceva de recitat.

Acești oameni nu gândesc, cel puțin nu la popor. Mă uitam la reclama de campanie a candidatului PNL la Camera Deputaților, Pavel Popescu, care spune cu atâta nonșalanță: „Introducerea în programa școlară a două ore de programare (coding) pe săptămână pentru toți elevii începând din clasa 1, indiferent de profil, va schimba radical în bine România.” Personal, sunt stupefiat de câtă stângăcie poate fi în astfel de propuneri nu prost gândite, ci negândite!

Stimabilul candidat E.T., cum îmi place să-l alint după chipul și asemănarea sa, vine să-i învețe pe pământeni, însă bietul de el, bine intenționat, nu se gândește că foarte multe școli nu au computere, nu au internet… Dracu’, sunt multe în zona rurală care nu au electricitate, și acest individ vrea să introducă două ore de programare a copiilor de clasa I! Alo! Prietene, în clasa I copiii fac bastonașe și învață să scrie și să citească, tu vrei să-i înveți să stea cocoșați în fața unui computer să învețe niște caractere și o limbă nouă (limba de programare), în loc să facă un sport la alegere (tenis de masa, handbal, volei, basket, fotbal… ȘAH!!). Oricum, au deja multe ore. Iar cei de la țară cum vor învăța coding, maestre? Scrijelind pe pereți?

Cred că acest guvern, față de cele anterioare, se deosebește nu prin parșivitate, ci pur și simplu prin stângăcie și bâlbe, prin ignoranță și o falsă impresie că oamenii înghit aberațiile lansate fără minte. Cum să lași Bucureștiul fără căldură fix în ziua alegerilor?! Te sinucizi politic!