Majoritatea se plang ca niste pizde de ceea ce se intampla, de felul in care suntem tratati, dar niciunul nu face nimic. Uneori i se ofera pe tava materiale, i se ofera sansa de a face ceva, si aud tot timpul vesnicul “n-ai ce sa faci.” N-ai ce sa faci cand gandesti asa, si asa este Romania din pacate. “N-ai ce sa faci” este un trademark romanesc, cum e si “las’ ca merge si asa.” Nu este de mirare ca imnul nostru se numeste “Desteapta-te romane”.
Eu stau si scriu randuri intregi sau, mai nou, fac clipuri, sau fac compilatii cu clipuri esentiale, cu oameni de top, si “n-aveti timp.” Pe timpul starii de urgenta toti se plictiseau, si in loc sa se documenteze sa afle ce plm se intampla, stateau cu ochii fixati pe Netflix.
Cand ai vreo problema si vrei sa ceri ajutorul politiei, constati ca nu ai cum sa fii ajutat, pentru ca legile sunt scrise prost, iar cele care sunt scrise bine, nu sunt luate in seama, ba mai mult, sunt incalcate fix de cei care ar trebui sa le aplice. Daca vrei sa fii bun, corect, legal etc. de cele mai multe ori n-ai ce sa faci. Si asta nu se va schimba. Gandirea mea utopica, care de fapt este normala cum spun multi in timp ce spun ca este si utopica (cu alte cuvinte, normalitatea este utopie) nu are nicio valoare practica, atata timp cat oamenii din societate nu au spiritul de solidaritate, atata timp cat oamenii sunt atat de fricosi sau chiar ignoranti.
Ne-o meritam. Am mai spus-o. O spun si acum, dar pentru ultima oara. Ce am scris pe blog pana acum, va disparea, va fi pus intr-un alt format, si dup-aia, am terminat cu scrisul si cu lupta pentru “dreptate” sau “normalitate” care oricum, sunt relative. Imi voi vedea de viata, asa cum pot, adaptandu-ma la noua realitate sau ma voi ascunde undeva in paduri si voi manca insecte si voi socializa cu veveritele. Dar de scris, nu mai scriu.
Pruncu, over and out.
