Cât de mult te-a afectat pandemia?

Articolul a fost publicat inițial pe cristoiublog.ro

În data de 23 septembrie 2020, spuneam într-un articol[1]:

Impactul psihologic – ce spun psihiatrii și psihoterapeuții, sau formulat mai corect, de ce nu spun? Câte sinucideri au avut loc în aceste 7 luni din cauza pandemiei? Sau câți pacienți au avut în această perioadă, comparativ cu cea de anul trecut? Sunt sigur că și psihiatrii și psihoterapeuții au fost în prima linie. Pe 10 Septembrie a fost Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului. Ce s-a spus în România despre acest factor important în această perioadă?
Am scris un articol special despre asta, însă voi reveni cu un nou articol, bazat pe noile dezvăluiri, pentru că aparent, “geniul” OMS-ului și-a dat și el seama că da, toată această perioadă a afectat emoțional și psihic foarte mulți oameni. Însă vin cu o completare care a apărut pe un site “foarte drag” mie, și care iată că mai vine și cu ceva util: „Un sfert dintre tinerii americani s-au gândit la sinucidere din cauza pandemiei Covid-19”.”

Am mai abordat această temă în articolul “Sănătate mentală, ipocrizie și alte subiecte ignorate”[2] și în articolul “Suntem sănătoși atât cât ne permite legea”[3].

Astăzi vă invit să participați la un studiu, unul dintre cele mai mari studii globale despre impactul Covid-19 asupra sănătății fizice și mintale.

La acest studiu au participat inclusiv medici români, printre care și medicul meu curant, medic primar psihiatru și sef de lucrări Vali Matei, considerat de mulți ca fiind cel mai experimentat psihofarmacolog român la acest moment și printre cei mai buni cercetători pe care îi are psihiatria românească. Este un om minunat, deosebit, în care am foarte mare încredere și pe care îl respect.

Este un studiu internațional, printre cele mai importante de acest gen și mă bucur că am participat și eu la acest studiu, iar prin intermediul acestui articol vă invit și pe voi să participați. Durează in jur de 20-30 de minute.

Găsiți studiul la următoarea adresă: https://www.coh-fit.com/?lang=ro

Multă sănătate!


[1] https://www.cristoiublog.ro/intreb-si-eu-ca-tot-omul/

[2] https://www.cristoiublog.ro/sanatate-mentala-ipocrizie-si-alte-subiecte-ignorate/

[3] https://www.cristoiublog.ro/suntem-sanatosi-atat-cat-ne-permite-legea/