Când copiii/adolescenții sunt folosiți de mass media în propagandă, este absolut mizerabil

Articolul a fost publicat inițial pe cristoiublog.ro

Revin și eu abia acum, după o scurtă pauză de scris. Haosul de prin țară m-a lăsat rece, simțeam nevoia de un detox mediatic.

Din tot ce s-a întâmplat, am ales să comentez o știre aparent banală. Atenție, am spus aparent. Nu stau să mă bag în discuții despre politică, acolo îi las pe colegii cu mai multă experiență să comenteze elucubrațiile dragilor noștri conducători. Eu prefer să îmi expun ideile și părerile despre pandemie, vaccinare.

Și, că tot veni vorba despre vaccinare, iată o știre de interes național. M-am vaccinat și eu cu Pfizer, în Brăila, unde am găsit loc. Da, am mers din București până în Brăila să mă vaccinez. Interesează pe cineva? Nu, evident. Și n-am stat să povestesc cum m-am dus să mă vaccinez, pentru că nici nu știu de ce dracu am făcut-o, am zis “bine mă, hai s-o facem și p-asta.” Nu stau nici să povestesc cât de rău m-am simțit 4-5 zile și cum mă uitam la sor-mea, cumnat și taică-meu că n-au nimic. Poate am avut Covid și d-asta m-am simțit rău. Nu știu. Dacă n-am murit, nu-i interesant. Și în plus, n-am sub 18 ani cât să fie îndeajuns de interesant pentru presă.

Ei, uite aici voiam să ajung! Printre toate știrile din ultimul timp, s-a strecurat și o știre de “interes național”. Că o fătucă de nici 18 ani a mers 1.600 km să se vaccineze, și că s-a vaccinat chiar și pentru antivaxeri. Presa din România în extaz, ce poate fi mai mirobolant decât un astfel de articol? Au postat minunea cei de la Digi24[1]. Ce pot să spun, îi urez sănătate și toate cele bune. Aș fi fost mai interesat totuși dacă se mediatiza în același fel ceva cu adevărat util. Dar asta avem, asta publicăm.

Puțin mai târziu, aceeași platformă ingrată de știri, Digi24, postează o nouă știre[2], cum că fata și-a luat înjurături pe internet din cauză că a apărut în presă să dea sfaturi oamenilor. Ei bine, iată cum percept eu situația. Am avut-o pe Greta Thunberg, o tânără fără studii de specialitate, care vorbea lumii cum și ce trebuie să facem toți în legătură cu schimbările climatice. Acum o avem pe fata asta a noastră.

Atunci când copiii/adolescenții sunt folosiți de mass media în propagandă, este absolut mizerabil. Ceea ce i se întâmplă acestei fete este din vina celor care tot promovează cazul ei, și în loc să fie înjurați cei care fac aceasta reclamă împuțită, este înjurată ea.

Nu mi se pare deloc ok, ba chiar mi se pare lipsit de profesionalism să te folosești în acest fel de tineri, cum de altfel nu mi se pare deloc ok ca oameni în toată firea să înjure o adolescentă. Un om normal, matur, nu s-ar preta la așa ceva ci mai degrabă s-ar uita mai atent la cei care se folosesc de povestea ei.

Dar, asta este presa din România. Nici acest articol nu-i vreo capodoperă, și îmi asum, dar am considerat că este important de văzut dincolo de personajul principal, care acum a devenit victima propriilor acțiuni, sprijinite de o echipă de oameni maturi și care ar trebui să fie profesioniști.


[1] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/mesajul-stefaniei-o-tanara-de-nici-18-ani-care-a-parcurs-1-624-de-km-pentru-a-se-vaccina-am-facut-o-chiar-si-pentru-antivaxeri-1511315

[2] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/tanara-care-a-mers-1-600-de-km-pentru-a-se-vaccina-a-primit-injuraturi-pe-facebook-nu-e-de-plans-e-doar-dezamagire-1512439?