“Cantecul Lautarului” de Mihail Eminescu
Ca povestea cea sărmană
Care nimeni n-o-a-nțeles,
Trec prin vremea tristă, vană,
Cum prin secoli un eres.
Sunt ca lira spartă-n stâncă,
Sunt ca glasul din pustii,
Sunt ca marea cea adâncă,
Sunt ca moartea între vii.
Dintre chinuri ce mă-neacă
Eu sorbeam mirul curat,
Cum o lebădă se pleacă
Bând din lacul înghețat.
Dar cu moartea cea adâncă
Azi eu schimb al vieții-mi gând,
Am fost vultur pe o stâncă,
Fire-aș cruce pe-un mormânt!
Care-i scopul vieții mele,
De ce gându-mi e proroc,
De ce știu ce-i scris în stele,
Când în van lumea o-nvoc.
Crucea-mi pară gânditoare,
Parca arz-a vieții-mi tort,
Căci prin neguri mormântare
Voi să văd fața-mi de mort.
Doar atunci când prin lumine
M-oi sui la Dumnezeu,
Veți gândi și voi la mine
Cum am fost în lume eu.

![[ Versuri pentru suflet ] “Singurătatea” de Mateiu Caragiale [ Versuri pentru suflet ] “Singurătatea” de Mateiu Caragiale](https://i0.wp.com/pruncu.ro/wp-content/uploads/2020/04/mateiu-caragiale.jpg?resize=225%2C200&ssl=1)
![[ Versuri pentru suflet ] “Solilocul nebunului” de Ion Minulescu [ Versuri pentru suflet ] “Solilocul nebunului” de Ion Minulescu](https://i0.wp.com/pruncu.ro/wp-content/uploads/2020/04/68987_918227108208408_1528489612440831622_n.jpg?resize=225%2C200&ssl=1)