Despre oameni, pe scurt

In primul rand, vreau sa-mi exprim de la bun inceput parerea ca omul este singur in universul propriu. Se naste, traieste si moare singur. Desi in jur are persoane care ii sunt aproape, de obicei la bine, in universul sau interior el ramane singur. In momente de slabiciune, de confort, de reverie, fiecare dintre noi se lasa pacalit de situatie si cumva uita regula singuratatii. In naivitatea noastra, cu totii, deci si eu de asemenea, obisnuim sa ne bazam pe indivizi care ne par aproape de suflet si intram in situatii delicate din care 99% iesim prost. Dar nu ne invatam, o repetam, ca suntem prosti de fel.

Cineva m-a intrebat odata: Ce faci cand nu mai ai pe cine sa te bazezi ? Ajungi la 30 de ani, cu familie si copii. Prietenii tai au la randul lor familie, au munca, au obligatii. Cati crezi ca vor mai avea timp sa te asculte, daramite sa te ajute financiar sau cine stie ? Parintii vor muri, prietenii se vor muta, iar tu ce faci ? Pai.. da.

Si iata ca fiecare ne plangem de acelasi lucru. Viata sociala este importanta, insa in sinuozitatea sa totul este trecator iar finalul inevitabil este pana la urma tot singuratatea. O prietena buna imi explica ca ‘fetele sunt ca autobuzele, vin si pleaca’. Asta mi se pare valabil pentru toate relatiile, dar parerea de mai sus nu asta incearca sa exprime.

Dupa parerea mea, fiecare om are propriul destin si propria contributie la viata acestui Univers si chiar daca este influentat de catre elemente externe (ex. oamenii din jur), doar singur poate sa actioneze.

Aceasta alegorie pe care incerc sa o transpun aici este rezultatul unei contemplari mai lungi, dar nu este neaparat ceva pe care ma pot baza, o axioma la care fiecare sa fie de acord. Este doar, dupa cum am spus, o parere personala.

Multi ar putea sa vina acum sa spuna ca sunt prea pesimist, cum mi se reproseaza de obicei, dar cu toate astea raman la ideea mea. Sunt incapatanat.

Sunt trei categorii de oameni despre care vreau sa vorbesc acum: parintii, copiii si prietenii.

Vreau ca prin analizarea relatiilor cu aceste trei categorii de oameni sa explic situatiile in care se ajunge sau s-a ajuns.

1. Parintii

Se zice ca familia este cel mai de pret lucru din viata unui om. Parintii sunt cei de la care noi invatam sa traim, ca sunt modelele noastre in viata.

Da de unde… pana unde ?

Sa zicem ca aceste dragi fiinte care ne-au dat viata sau ne-au crescut nu sunt decat niste modele monstruoase ale imaginii de barbat si femeie. Tot ceea ce este social acceptat despre femeie si barbat NU se aplica la parintii tai. Ca taica-tu este un betivan care te bate, maica-ta o drogata care il inseala pe taica-tu, si impreuna iti fac viata un cosmar. Se zice de asemenea ca astfel de situatii duc la o ‘deteriorare’ de constiinta a copilului care mai tarziu il determina sa devina ca parintii sai sau mai rau.. violatori, criminali si toate cele. Acesta este cazul extrem.

Privind dintr-un alt punct, sa zicem ca paradoxal parintii ar fi niste oameni culti care doresc ca tu sa ii reprezinti cu o imagine curata in lume… si totusi, nu se gandesc la tine ca la un individ. Se gandesc la copil ca la o extensie a lor, o continuitate, si doresc ca acesta sa reuseasca acolo unde ei nu au reusit si sa il fereasca de greselile pe care ei le-au facut in viata (asta in cazul in care ei constientizeaza greselile proprii). Copilul este lansat in viata cu aceasta prima povara fara acceptul sau alegerea sa. De cate ori nu aude un copil, ‘trebuie sa fii cel mai bun, tu nu faci pentru ca nu vrei, dar poti’? Ideea de a fi cel mai bun il sperie de multe ori atat timp cat el nu vede aceasta posibilitate la cei care ar fi trebuit sa reprezinte un asemenea model.

O alta categorie ar fi aceea de parinti dezinteresati, preocupati doar de propria lor persoana si confort (intelectual, emotional, material etc). Se intampla de multe ori, in multe familii, ca acea legatura emotionala sau mai bine zis familiala sa nu existe cu adevarat. Sa nu existe suportul cu adevarat necesar copilului, acela de educatie, de grija, de protectie. Sunt multe cazuri in care parintii devin simplu, niste sponsori financiari care privesc aceasta relatie ca pe o obligatie sociala de care pot scapa atunci cand copilul devine major. Aici de multe ori se intampla sa nu existe nici macar o incredere reciproca, un respect. Si ce poate fi mai rau decat sa nu ai incredere nici macar in proprii parinti ? In cate familii respectul este cautat prin frica si nu adevarata apreciere logica si corecta ? Se intampla…

Apoi putem vorbi de acei parinti care isi tin odraslele ca pe niste mici bibelouri delicate. Acea grija prosteasca dusa la paroxism, care nu aduce nimic cu adevarat bun in viata tanarului deja intrat in viata reala. Feriti de viata, de greutati, de responsabilitati, de nedreptate si toate cele, acestia devin nimic mai mult decat niste handicapati social care nu se vor putea ingriji niciodata singuri de propria persoana, ca sa nu vorbim de alte persoane care se vor naste din propria lor esenta biologica.

Cate categorii nepotrivite ar mai fi ! Si totusi, ma rezum la acestea, tragand linie si o concluzie: Priviti parintii ca pe ceva ce trebuie depasit. Luati in considerare toate defectele si greselile lor si invatati din ele… ca mai apoi, sa puteti la randul vostru sa va construiti o viata originala a personalitatii voastre. Sunteti singurii stapani ai vietii voastre si nimeni nu ar trebuii sa va invete cum sa o traiti.

2. Prietenii

Zic sa povestim putin si despre prietenie, dintr-un punct de vedere al… meu… cel care este, a fost si va fi.. foarte emo in natura sa.

Niciodata nu am crezut in conceptul acela de prietenie mitologica, pura, absoluta. Dupa parerea mea prietenii sunt niste actori buni ce joaca intr`o piesa ieftina. Ca vrei sau nu sa recunosti, ca reusesti sau nu, este strict problema ta. Ca unii`s vai tu, optimisti, si vai tu, Pruncu`i un pesimist.. ia`o cum vrei. Din experientele mele cu aceste personaje am ajuns la concluzia ca… citeste si o sa intelegi.

Daca e sa privim obiectiv, prietenul ar fi acea persoana care te cunoaste indeajuns sa te poata accepta asa cum esti. Dar iata! Cum omul este o fiinta spirituala si artistica, a reusit sa transforme acest om intr`un adevarat arhetip al protectiei si suportului. Teoretic cel putin, asta e ideea acceptata de colectiv. Prietenul a devenit un fel de psiholog personal sau un bodyguard fara a avea de fapt vreo obligatie. Pentru ca, in mintile noastre delicate si egoiste, ne gandim ca daca i`am permis acelei persoane sa ne cunoasca atunci datoria sa este de a se ingriji de persoana noastra.

In general, asta se intampla inconstient. Si uite`asa ne amagim crezand ca daca un individ nu ne respecta si nu ne ajuta neconditionat in fiecare moment de nevoie, acela nu ne poate fi prieten. Mai interesant este ca noi avand deja imaginea prietenului potrivit tiparita in minte, consideram ca acesta trebuie sa aiba un anume caracter si mod de interactiune. Si din nou, ne amagim daca acest prieten este dur si desi ideea de baza este sa te ajute sau sa te sfatuiasca, acesta o face cica mult prea direct si dur si uita ca tu esti o fiinta sentimentala.

Ca sa citez o PRIETENA, desteapta foc: “Fiecare om este inzestrat de natura mai mult sau mai putin divina, cu anumite trasaturi, imbogatite considerabil de cele ce tin de influenta mediului in care traieste, al cresteri sale, al prietenilor, deci si de cele ce nu tin de genomul parental, ci de propria gena.” De inteles din asta ar fi ca omul este diferit si fiecare este unic. Daca omul a invatat din anturajul in care a crescut ca o palma peste bot e mai sanatoasa decat un pupic nu inseamna ca nu stie ce are de oferit ci ca POATE nu stie cum sa ofere acel.. ceva. Desi, daca ma intrebi pe mine, un ‘prieten adevarat’ ar fi un prieten dur care nu ezita sa te trezeasca la realitate, de fiecare data iti pune bete`n roate pentru a te face sa devii mai capabil sa treci peste greutati. Dar nu vreau sa fiu ipocrit.. si eu am momente in care simt nevoia de un cuvant bun, un ‘hai c`o sa fie bine’. Dar este o diferenta intre a avea nevoie si a vrea. Aici intervine logica si ca s`o citez din nou pe prietena mea Alexandra, ‘logica ar trebui sa ne ajute sa interpretam rational actiunile.’

Faptul ca toti ar trebui sa ne iubim, respectam si ajutam este o utopie. Se stie bine inca de la inceputul timpurilor ca fiecare este pentru el, un egoist jegos. Omul grotei.. ii dadea celuilalt in cap ca sa manance el mai mult. Right ? hai ca aberez. Everything comes with a price. Cred ca este o regula Universala care tine de echilibrul si ordinea lucrurilor. Altruismul mi se pare o abatere de la legile Cosmice, o eroare. Dar posibil sa ma insel… ca uite Soarele`i acolo sus in fiecare zi si nu ne cere nimic… TEORETIC. Asta daca nu luam in calcul Zeii Soarelui care pff… primeau fetusi prin intermediul flacarilor sus pe templu.

E bine sa nu te bazezi prea mult pe conceptii ce tin de bunul simt sau simtul civic ca risti sa ti`o iei in bot… GRAV. In naivitatea noastra, toti avem momente cand ‘lasam scuturile jos’ si ne dorim sa fie asa cum.. nu e. Ca uite astea`s de fatada si sa zic nu multi stiu ce`nseamna dreptate, respect si vina. Si nu mi`o da p`aia cu (virgula) Karma, ca pana ma fute Karma ma fute John ca abia asteapta. Daca vrei sa ai incredere in cineva, incepe cu tine. Esti practic singurul care nu vrea sa te doboare. Dupa acest post si restul de pe blog a-i spune ca`s un om frustrat si in mare parte ai avea dreptate. But then again.. nu suntem toti ?

Nimeni nu are obligatia sa iti stea la dispozitie 24 de ore din 24 sa iti asculte problemele si sa te pupe`n cur. Daca cineva o face, fie o data, de doua ori sau in general, poti sa fii sigur ca urmareste si el la randul sau acelasi tratament, inconstient sau nu. Asadar, ai grija ce iti doresti. Ce se intampla cand John nu mai are timp de tine ? Ce se intampla cand John moare ? Ce se intampla cand John s`a plictisit de tine ? Nu mai faci fata ? Asta`I o problema… aaah. Cauti alt ‘prieten’. Un interes interesant. Ha ha. Va veni un timp in viata cand acesti ‘prieteni’ vor avea familie si job si vor fi ocupati cu altele mai importante. Va veni un timp cand acesti ‘prieteni’ poate se muta din tara sau MOR. Daca devii dependent de ajutorul extern vei realiza ca nu te`a ajutat cu nimic si ca tu ai ramas la fel de slab si prost.

Vreti prieteni ? Fiti si voi prieteni cu ei. Te ajuta, ii ajuti. Te saluta, ii saluti. Iti greseste ? Ia masuri. Ai gresit ? Asuma-ti responsabilitatea. Cu totii gresim iar prietenii ne vor gresi la randul lor. Fiti rationali si actionati corespunzator. Nu va mai asteptati la perfectiune, nimeni nu`i perfect. Daca tu nu poti avea o relatie de prietenie/amicitie pentru ca John a intarziat 30 minute la intalnire sau ca s`a imbatat si a vomitat pe mocheta, este alegerea ta.

Despre copii

Intr-o zi ma plimbam prin cartier cu un fost coleg din generala. Si iata ca asa am ajuns in fata blocului unde sta fosta noatra invatatoare. Ca tot era vorba sa ne strangem toti sa ii facem o vizita la scoala si nu s`a mai intamplat, am zis s`o facem acum doar noi doi. Zis si facut.. etc etc

Femeia este GENIALA. Am foarte mult respect pentru dansa, si ca invatatoare dar si ca om. Este un om echilibrat, care traieste sanatos si inteligent. Am fost uimit sa vad cat de putin s-a schimbat (fizic) in toti acesti… 10 ani

Cat am povestit, evident, am ajuns si la subiectul elevilor sai. Si ce era evident, nu se mai compara cu generatia noastra. Desi am fost si noi niste lepre, mi`a spus ca noua generatie de elevi este cu mult peste noi in fapte.. neortodoxe, si atitudini daunatoare.

Observ si eu in fiecare zi cat s-a schimbat copilaria. Eu cel putin vad foarte rar copii in fata blocului sa se joace fotbal sau ceva. Sa nu mai zic in parc.. nu, Berceniul e plin de parcuri curate si faine datorita bunului nostru primar Piedone care a facut o treaba excelenta.

Pe cand noi aveam niste leagane si o invartitoare ruginite care scartaiau, astia au numa smecherii. Dar cine le foloseste ? Aici vad numa mosi si babe de stau la povesti in parc si nepotii pierduti in spatiu pe undeva.

Copilul nu mai stie sa se distreze. Pare ca sunt mult prea sictiriti de viata si deprimati, in special dupa primii 13 ani de viata. Si RAI ma… n`au pic de respect pentru nimic. Barem noi mai respectam pe bunicu’, ca ne dadea o ciunga cand ne vedea, sau profa care ne sufla in cur.

Gen… do something FUN for fuck’s sake ! nu stiu… du’te in parc.. scoate putsa in fata la doua babe si razi.. or somethin. Dar nu.. acum e altceva.

Am cunoscut o tanara de 14 ani, frumusica si inteligenta.. dar care avea o mare problema… baga ketamina la muschi… la 14 ANI MA ?! Avea parinti, avea scoala, avea prieten.. why ? why do that ?

Intr`o zi am mers la terasa cu un prieten. Stam, bem o bere ieftina si povestim… langa noi se aseaza un grup de copii cu varste intre 13 si 14 ani. Nu, chiar n`aveau peste 14 ani. Si incep sa povesteasca de scoala…

Noi, in ignoranta noastra am inceput sa ne amuzam ca ei vorbesc de scoala chiar si la terasa… dar totul s-a schimbat imediat.

Au mers sa isi ia de baut.. fiecare cu bere scumpa (cand vezi copil ca isi ia Corona si tu bei Stejar e chiar.. nasol. dar e pe bune faza) si nush ce cocktail. Ok ok… nimic prea deplasat. Dar iata ca fetele aveau si ele pasiunile lor.

Cand fata X scoate ghiozdanu si ia din el un VIBRATOR (sau dildo) si il arata lu’ fata Y iar fata Y il analizeaza in detaliu, felicitandu`si prietena… atunci, ma jur, ca mi`a picat fatza. O sa zici ca mint, ca exagerez.. ca-i prea de tot. Well, nu e.

Lumea nu ma mai socheaza de la un timp, dar mai sunt si unele faze care ma cam lasa masca. This is.. it. Welcome to the 21st century.

Cand ai bani sa cinstesti, hienele se apropie prieteneste.