Filip Pruncu ma numesc… si voi scrie probabil cel mai personal mesaj pe acest blog de pana acum. Imi permit sa fac asta din trei motive: 1. Nu mai citeste aproape nimeni acest blog pentru ca oricum nu-l promovez. 2. Nu-l promovez si nu scriu pentru nimeni in afara de mine. Cum scrie si la descrierea blogului, este un jurnal (public, da..), un fel de terapie.. 3. Chiar nu mi-e jena de ceea ce scriu, de ceea ce sunt, ba chiar vreau sa fiu clar in asta, sa nu se creeze confuzie.
Cine intra prima oara pe blog probabil ca e uimit de doza mea de pesimism sau poate nihilism, care in mare parte sunt adevarate dar dintr-o alta parte sunt doar aparente. E bine sa cunosti omul inainte de a trage concluzii. Nu doresc sa fac o apologie si nici sa-mi iau apararea in fata nimanui. Vreau sa ma prezint, asa cum sunt…
Sunt intr-adevar un om negativist, pesimist si cum vreti sa-mi spuneti. Si la fel ca restul pesimistilor am motive reale pentru aceasta stare de gandire si manifestare. Nu cred ca exista un om care vrea cu adevarat sa fie pesimist, trist, deprimat, disperat, furios etc. Poate-i o stare care s-a instalat aproape genetic in om sau doar o reactie la realitatea sociala. Va sa zica, unii oameni sunt dezgustati si dezamagiti de viata si societate pana la intoxicatie. Acesti oameni, buni in esenta lor, nu vor decat ceva mai bun de la viata, probabil traiesc/gandesc utopic si deoarece realitatea le da peste nas de prea, prea multe ori, devin pesimisti. Este o stare provocata de ceva, nu una aleasa voluntar. Cauza si efect. Cauzele pot fi multe… lipsa de dopamina, serotonina? Lipsa de perspectiva, de bani, de sanse, etc? Cert este ca exista cel putin o cauza adevarata pentru care un om ajunge precum o pata neagra care deranjeaza privirea celor din jur. Cioran, vestitul Cioran pe care eu nu-l suport, chiar si el isi dorea cumva o alta realitate. In esenta, el nu era pesimist doar pentru a fi ‘cool’, nu era pesimist doar pentru ca asa a ales, ci pentru ca in mintea lui realitatea este de fapt o distopie care pe el il sufoca pana pe culmile disperarii. Ei bine, cam asa si eu.
Unii oameni sunt deranjati de acesti pesimisti. Ii considera slabi, ii considera prosti, ii considera lasi si asa mai departe. E adevarat ce cred acesti optimisti? Da, intr-o oarecare masura. DAR!!!!!….
…dar a fi pesimist nu este acelasi lucru cu a fi un om rau. Si va las pe voi sa alegeti intre aceste doua categorii.
In mare parte, si aici ma bazez cel mai mult pe ceea ce traiesc si simt eu, pesimistul nu este un om rau, sau mai rau decat cel optimist. El doar vede lucrurile altfel, doreste ceva mai mult, este literalmente pe alta frecventa. George Bernard Shaw spunea ca “si optimistul si pesimistul contribuie la societate. Optimistul a inventat avionul, pesimistul a inventat parasuta.” Oamenii se bucura mult de calatoria cu avionul, pe care o pot face oricand, dar o parasuta poate fi mai importanta decat orice calatorie daca acel avion pica si ai da 1000 de zboruri pe o parasuta in momentul caderii in gol.
Personal, ma consider un om bun, pentru ca-mi stiu si constientizez actiunile si gandurile si sunt sincer atat cu mine cat si cu altii iar cand nu constientizez, nu neg vehement cand mi se atrage atentia, chiar daca aparent, reactionez urat fata de persoanele care CHIAR nu ma cunosc. Orice detaliu e important, si-mi pun intrebari… poate d-asta sunt si pesimist! Imi pun prea multe intrebari, imi fac prea multe griji. Dar vreau sa ma cunosc si sa ma prezint cu bune si cu rele.
Fiind doar om, am facut si eu greseli ca oricare altul… greseli pentru care sunt responsabil si raspund de ele. Insa spre deosebire de altii, am avut mai multe motive care sa ma aduca la aceasta stare de depravare mentala si sociala; motive care n-au depins de mine.
Am luptat, lupt si voi lupta cat pot cu aceste probleme si aceasta stare pentru a putea fi si eu optimist, sa pot scrie aici despre flori, despre frumusete, despre bunatate, despre iubire. Dar pana atunci, realitatea in care traiesc si situatiile date nu-mi pot schimba perceptia.
Unii spun ca tocmai perceptia si felul in care gandesti iti schimba realitatea. Gandesti pozitiv si primesti experiente pozitive. Ei, asta nu s-a reflectat in realitatea in care am trait nici atunci cand gandeam pozitiv si eram optimist ba mai mult, fiind optimist si vazand ca nimic nu se schimba in bine decat in mai rau, mi-a fost si mai greu de tolerat adevarul decat daca as fi privit pesimist de la bun inceput. Optimismul cere speranta, iar cand speranta este spulberata de realitate, se naste pesimismul. “Good things might come to those who wait” poate fi interpretat total diferit in mintea unui pesimist care asteapta ca acele good things sa apara de prea mult timp si pana atunci zace-n agonie.
Asta-i parerea mea.. pesimista, da. Subiectiva, da. Si am avut curajul de a o explica si de a-mi expune gandurile care in ochii unora denota slabiciune, spre deosebire de cei care se ascund doar in spatele unui monitor criticand viata unui om pe care nu-l cunosc, dar care se ascund si fata in fata, purtand o masca zambitoare cand inauntrul lor sunt la fel de dezgustati.. de viata, de realitate, de ei insisi…. si pozand in indivizi pozitivi si fericiti, criticand pe altii, reusesc sa se simta mai bine pana cand seara inainte de culcare se gandesc “trebuie sa port aceasta masca pentru a supravietui si pentru a putea fi privit cu placere. fara ea, oamenii s-ar ingrozi. noroc ca doar eu imi stiu defectele.”
Eu mi le expun, pentru ca multi se regasesc in ele. Sinceritatea si adevarul sunt ceea ce un pesimist valoreaza mai mult decat orice.
Personal, consider mai trist un critic care poarta o masca falsa pentru a-i critica pe altii cand se expun, decat cei care se expun constient acestor critici din spatele ecranelor.
“Si am vazut un nou Cer, si un nou Pamant. Am auzit o voce spunand: Nu va mai fi moarte, nici tristete si nici jale, pentru ca lucrurile ce au fost, nu vor mai fi.”
Discussion