Surse text miscelanee – tabăra neoficială

Articolul a fost publicat inițial pe cristoiublog.ro

 

Lumea se află într-un punct de turnură extrem de important. Vorbim despre un eveniment planetar major, care s-a întâmplat și în trecut însă în alt sens. Frazele precum “Noua Ordine Mondială”, “Marea Resetare”, “A Patra Revoluție Industrială”, “Mass Surveillance” și altele sunt pentru unii doar idei fantasmagorice, ba chiar „conspiraționiste.” Cu toate acestea, exista chiar în fața noastră, prezentat la liber, public, oricui este interesat, toate aceste informații. Sunt în publicațiile oficiale. Sunt discutate de lideri politici în văzul tuturor, sunt analizate de către jurnaliști independenți din întreaga lume. Cu toate acestea, astfel de idei încă nu sunt luate în serios, sunt ignorate, deși practicile sunt deja în desfășurare și pot însemna un adevărat pericol la adresa libertății, la adresa economiei, la adresa umanității per total. Viața, așa cum o știm, nu va mai fi la fel.

Pentru unii acesta este un lucru bun și consideră că viața va fi mai sigură și mai ușoară datorită tehnologiei. Alții însă, sunt de părere că acestea vor însemna pierderea multor drepturi și libertăți, pierderea identității și a vieții private, pierderea controlului asupra propriilor decizii, pierderea controlului asupra propriilor bani și bunuri și nu în ultimul rând, un pericol adevărat pentru democrație.

Ce și cum va fi rămâne de văzut, însă cu toții trebuie să fim conștienți de ceea ce se întâmplă deja și ce este în plan, trebuie să ne pregătim pentru aceste schimbări radicale a modului nostru de a trăi. Exista regula: Adaptează-te sau mori. O regulă reală care s-a mai aplicat în trecut.

În următoarele linkuri vă prezentăm diverse subiecte de interes precum cele de economie, politică internațională/mondială, sănătate, AI (Inteligență Artificială), monitorizare în masă, schimbări climatice etc. Acestea vă sunt prezentate aici dintr-un punct de vedere al ingrijorării, al celor care se tem de ce se întâmplă și ce are să vină. Fiecare este liber să decidă pentru el/ea ce crede și cum dorește să trăiască de azi înainte.

 

* Dacă observați linkuri care nu mai merg, vă rog să le semnalați în comentarii pentru a le putea recupera/regăsi. Multe dintre acestea sunt sterse, însă memoria internetului nu uită niciodată.

Articole 2023 (click aici)

 

16 mai 2023 – OpenAI CEO Sam Altman testifies before the Senate: 4 key takeaways

https://www.yahoo.com/news/openai-ceo-sam-altman-testifies-before-the-senate-4-key-takeaways-203027693.html

 

17 aprilie 2023 – Primele semnale de alarmă: un robot a început să ia legătura cu alte IA pentru a încerca să creeze o alianță împotriva umanității

https://www.stiripesurse.ro/primele-semnale-de-alarma-un-robot-a-inceput-sa-ia-legatura-cu-alte-ia-pentru-a-incerca-sa-creeze-o-alianta-impotriva-umanitatii_2878380.html

 

10 martie 2023 – Haos total declanșat de SUA, pe burse – Cea mai mare prăbușire a acțiunilor băncilor din Europa, din ultimul an

https://www.stiripesurse.ro/haos-total-declansat-de-sua-pe-burse—cea-mai-mare-prabusire-a-actiunilor-bancilor-din-europa-din-ultimul-an_2826730.html

 

9 martie 2023 – Gândurile oamenilor pot fi citite cu ajutorul inteligenței artificiale. Ce au demonstrat oamenii de știință

https://evz.ro/gandurile-oamenilor-pot-fi-citite-cu-ajutorul-inteligentei-artificiale-ce-au-demonstrat-oamenii-de-stiinta.html

 

5 martie 2023 – Adio, libertate! SUA obligă companiile să verifice și să păstreze conversațiile private ale angajațiilor pe aplicațiile de mesagerie

https://www.stiripesurse.ro/adio-libertate-sua-obliga-companiile-sa-verifice-si-sa-pastreze-conversatiile-private-ale-angajati_2818620.html

 

8 ianuarie 2023 – De ce sunt geologii mai sceptici decât restul lumii științifice în legătură cu încălzirea globală antropogenă și catastrofică? Despre rolul stratigrafiei secvențiale

https://www.contributors.ro/de-ce-sunt-geologii-mai-sceptici-decat-restul-lumii-stiintifice-in-legatura-cu-incalzirea-globala-antropogena-si-catastrofica/

 

3 ianuarie 2023 – Dincolo de teoriile conspiraţiei. De ce ar trebui să fim îngrijoraţi de Forumul Economic Mondial?

https://epochtimes-romania.com/news/dincolo-de-teoriile-conspiratiei-de-ce-ar-trebui-sa-fim-ingrijorati-de-forumul-economic-mondial—338639

 

Articole 2022 (click aici)

30 decembrie 2022 – Musk: Toate companiile de social media din SUA au cooperări cu guvernul american în activitățile de cenzură pe Internet

https://flux24.ro/musk-toate-companiile-de-social-media-din-sua-au-cooperari-cu-guvernul-american-in-activitatile-de-cenzura-pe-internet/

 

12 decembrie 2022 – „Internetul va dispărea pur și simplu”. Previziunile sumbre ale unui om de știință privind transformările pe care le vom suporta în viitor

https://ziare.com/disparitie/disparitie-internet-previziune-om-stiinta-olanda-1777438

 

17 noiembrie 2022 – Avocata Elena Radu: Securitatea de pe timpul comunismului a fost „mic copil” pe lângă ce este SRI-ul acum

https://flux24.ro/avocata-elena-radu-securitatea-de-pe-timpul-comunismului-a-fost-mic-copil-pe-langa-ce-este-sri-ul-acum/

 

17 noiembrie 2022 – Mircea Geoană anunţă o bombă socială: O revoluţie a săracilor

https://www.dcnews.ro/mircea-geoana-anunta-o-bomba-sociala-o-revolutie-a-saracilor_895394.html

 

27 septembrie 2022 – Ion Cristoiu: Italia a votat împotriva Ursulei von der Lyen, Noul Stalin al UE

https://www.mediafax.ro/editorialistii/ion-cristoiu-italia-a-votat-impotriva-ursulei-von-der-lyen-noul-stalin-al-ue-21193433

 

6 septembrie 2022 – Guvernul mondial conduce România? De unde ne vin președinții?

https://ziare.com/romania/romania-dupa-nicolae-ceausescu-cat-este-de-periculos-sa-fii-patriot-1759815

 

23 august 2022 – 1.200 de oameni de știință, cercetători declară: „Nu există o urgență climatică”

https://www.stiri-alternative.ro/red-pill/1-200-de-oameni-de-stiinta-cercetatori-declara-nu-exista-o-urgenta-climatica/

trebuie verificat pentru a trage concluzii si cu acest articol

https://verificat.afp.com/doc.afp.com.32J86CJ

 

22 august 2022 – Oameni de știință: NU există nicio urgență climatică

https://www.cotidianul.ro/oameni-de-stiinta-nu-exista-nicio-urgenta-climatica/

trebuie verificat pentru a trage concluzii si cu acest articol

https://verificat.afp.com/doc.afp.com.32J86CJ

 

19 august 2022 – 1100 oameni de știință: „Nu există nicio urgență climatică”

https://www.stiriledeastazi.ro/2022/08/19/1100-oameni-de-stiinta-nu-exista-nicio-urgenta-climatica/

trebuie verificat pentru a trage concluzii si cu acest articol

https://verificat.afp.com/doc.afp.com.32J86CJ

 

19 august 2022 – Politicile UE, bazate pe un FALS? Peste 1100 de oameni de știință, inclusiv un câștigător al premiului Nobel, scrisoare deschisă împotriva alarmiștilor meteo: NU există nicio urgență climatică

https://r3media.ro/cutremur-peste-1100-de-oameni-de-stiinta-inclusiv-un-castigator-al-premiului-nobel-scrisoare-deschisa-impotriva-alarmistilor-meteo-nu-exista-nicio-urgenta-climatica/

trebuie verificat pentru a trage concluzii si cu acest articol

https://verificat.afp.com/doc.afp.com.32J86CJ

 

3 august 2022 – Industria semiconductorilor din Taiwan, în fierbere. Adevărul din spatele afacerilor lui Nancy Pelosi

https://www.capital.ro/industria-semiconductorilor-din-taiwan-in-fierbere-adevarul-din-spatele-afacerilor-lui-nancy-pelosi.html

 

2 august 2022 – Răspunsul Chinei pentru SUA: ”Cei care se joacă cu focul vor pieri din cauza lui”

https://inpolitics.ro/raspunsul-chinei-pentru-sua-cei-care-se-joaca-cu-focul-vor-pieri-din-cauza-lui_1833451361.html

 

1 august 2022 – PNL și PSD au dat sume uriașe din subvențiile de la stat pentru presă și propagandă. Cât au cheltuit în primele șase luni

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25711355-pnl-psd-dat-sume-uriase-din-subventiile-stat-pentru-presa-propaganda-cat-cheltuit-primele-sase-luni.htm

 

1 august 2022 – Sunt prea mic pentru războiul ăsta atât de mare

https://www.cristoiublog.ro/sunt-prea-mic-pentru-razboiul-asta-atat-de-mare/

 

31 iulie 2022 – ONU şi Forumul Economic Mondial se află în spatele “războiului global împotriva fermierilor”, spun experţi

https://epochtimes-romania.com/news/onu-si-forumul-economic-mondial-se-afla-in-spatele-razboiului-global-impotriva-fermierilor-spun-experti—332713

 

30 iulie 2022 – Căldură mare, mon cher!

https://www.cristoiublog.ro/caldura-mare-mon-cher/

 

21 iulie 2022 – Ipocrizia presei miluite

https://www.cristoiublog.ro/ipocrizia-presei-miluite/

 

12 iulie 2022 – Încă o gluma proastă sau cum am putea fi taxați pentru umor

https://www.cristoiublog.ro/inca-o-gluma-proasta-sau-cum-am-putea-fi-taxati-pentru-umor/

 

7 iulie 2022 – Mă îngrijorează că totul va izbucni curând și lumea o va lua cu adevărat razna

https://www.cristoiublog.ro/ma-ingrijoreaza-ca-totul-va-izbucni-curand-si-lumea-o-va-lua-cu-adevarat-razna/

 

23 iunie 2022 – Students show ‘shocking growth in support for censorship’, ministers warn

https://www.theguardian.com/education/2022/jun/23/students-shocking-growth-support-censorship-ministers-warn

 

11 iunie 2022 – Comisia Europeană, pe cale să interzică umorul

https://www.qmagazine.ro/comisia-europeana-pe-cale-sa-interzica-umorul/

 

10 iunie 2022 – Iohannis, pus la zid de societatea civilă. E acuzat de atac direct la adresa presei şi avertizorilor de integritate

https://epochtimes-romania.com/news/iohannis-pus-la-zid-de-societatea-civila-e-acuzat-de-atac-direct-la-adresa-presei-si-avertizorilor-de-integritate—330473

 

2 iunie 2022 – Fake news, greșeală sau pură prostie?

https://www.cristoiublog.ro/fake-news-greseala-sau-pura-prostie/

 

16 mai 2022 – Lumea se schimbă, și nu este o teorie a conspirației (I)

https://www.cristoiublog.ro/lumea-se-schimba-si-nu-este-o-teorie-a-conspiratiei-i/

 

Articole 2021 (click aici)

20 septembrie 2021 – Exclusiv | Un miliard de lei la secret. Experiment cu banii dați presei de PNL, PSD și USR PLUS

https://romania.europalibera.org/a/bani-partide-presa/31465393.html

 

16 septembrie 2021 – Adevăratul dezastru va fi că ne îndreptăm către o lume în lanțuri

https://www.cristoiublog.ro/adevaratul-dezastru-va-fi-ca-ne-indreptam-catre-o-lume-in-lanturi/

 

10 Septembrie 2021 – LAPD officers told to collect social media information from civilians being stopped – ARTICOL STERS! Recuperat prin arhiva internetului

https://web.archive.org/web/20210911055822/https://www.yahoo.com/entertainment/lapd-officers-told-collect-social-022128926.html

 

29 august 2021 – SURVEILLANCE STATE: “Identify and Disrupt” Bill will Give Australian Authorities Access to Any Citizen’s Social Media, Email Account Without Consent; Allow Them to Add, Delete Information and Send Messages

https://www.thegatewaypundit.com/2021/08/surveillance-state-identify-disrupt-bill-will-give-australian-authorities-access-citizens-social-media-email-account-without-consent-allow-add-delete-information-send/

 

28 aprilie 2021 – The ‘Stomp Reflex’: When governments abuse emergency powers

https://www.bbc.com/future/article/20210427-the-stomp-reflex-when-governments-abuse-emergency-powers

 

20 aprilie 2021 – 2020 World Press Freedom Index: “Entering a decisive decade for journalism, exacerbated by coronavirus”

https://rsf.org/en/2020-world-press-freedom-index-entering-decisive-decade-journalism-exacerbated-coronavirus

 

25 martie 2021 – COVID-19 Digital Rights & Data Privacy Tracker

https://www.top10vpn.com/research/covid-19-digital-rights-tracker/

 

2021 – European Comision. Far-right extremists’ use of humour, 2021

https://home-affairs.ec.europa.eu/networks/radicalisation-awareness-network-ran/publications/far-right-extremists-use-humour-2021_en

 

2021 – European Comision. It’s not funny anymore. Far-right extremists’ use of humour

https://home-affairs.ec.europa.eu/system/files/2021-03/ran_ad-hoc_pap_fre_humor_20210215_en.pdf

 

Articole 2020 (click aici)

29 decembrie 2020 – Despre dictatură, viață privată, revoluție și distopie

https://www.cristoiublog.ro/despre-dictatura-viata-privata-revolutie-si-distopie/

 

19 decembrie 2020 – Cum au ajuns băncile din România să te întrebe la telefon dacă nu cumva ești infractor

https://www.capital.ro/cum-au-ajuns-bancile-din-romania-sa-te-intrebe-la-telefon-daca-nu-cumva-esti-infractor.html

 

18 decembrie 2020 – Schimbări în confirmarea plaților online începând cu ianuarie 2021. Gabriela Nistor, Banca Transilvania: O persoană care are card va autentifica plata online folosind cel puţin 2 factori din următorii 3: ceva ce cunoaşte, ceva ce are şi ceva ce este

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-24492660-schimbari-confirmarea-platilor-online-incepand-ianuarie-2021-gabriela-nistor-banca-transilvania-persoana-care-are-card-autentifica-plata-online-folosind-cel-putin-2-factori-ceva-cunoaste-ceva-are-ceva.htm

 

9 decembrie 2020 – OMS, decizie fermă și radicală: ce vor să facă la 100 de milioane de oameni

https://playtech.ro/stiri/oms-decizie-ferma-si-radicala-ce-vor-sa-faca-la-100-de-milioane-de-oameni-245864

 

10 septembrie 2020 – Era Dezordinii. Germanii au dat vestea cruntă: ce se va întâmpla, de fapt, în România

https://playtech.ro/stiri/era-dezordinii-germanii-au-dat-vestea-crunta-ce-se-va-intampla-de-fapt-in-romania-193224

 

7 septembrie 2020 – Avertismentul lui Dăianu: Suntem în război. Criza nu se va termina nici în 2021

https://www.gandul.ro/stiri/avertismentul-lui-daianu-suntem-in-razboi-criza-nu-se-va-termina-nici-in-2021-19499785

 

02 septembrie 2020 – Semnal de ALARMĂ: Cea mai puternică criză financiară. Adrian Câciu: Despre acest lucru nu se vorbește în România

https://www.dcnews.ro/semnal-de-alarma-cea-mai-puternica-criza-financiara-adrian-caciu-despre-acest-lucru-nu-se-vorbeste-in-romania_768755.html

 

septembrie 2020 – The Panopticon Is Already Here

https://www.theatlantic.com/magazine/archive/2020/09/china-ai-surveillance/614197/

 

06 august 2020 – Buletin cu cip pentru români. Legea, în vigoare din 7 august. Și copiii sub 14 ani vor avea cartea de identitate electronică

https://www.fanatik.ro/buletin-cu-cip-pentru-romani-legea-in-vigoare-din-7-august-si-copiii-sub-14-ani-vor-avea-cartea-de-identitate-electronica-19272721

 

20 iulie 2020 – ANAF, un alt ,, Big Brother”. Va avea acces la toate datele despre conturi

https://evz.ro/anaf-un-alt-big-brother-va-avea-acces-la-toate-datele-despre-conturi.html

15 iulie 2020 – ING le cere clienților să justifice de unde au bani, iar cei care refuză se pot trezi cu conturile închise, fără notificare. Banca: Aplicăm o directivă europeană
https://www.libertatea.ro/stiri/ing-justificare-bani-conturi-inchise-3066042

13 mai 2020 – Ministerul Apărării cumpără un sistem informatic de monitorizare media pentru a reacționa la știrile false despre Armată

https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-23993479-ministerul-apararii-cumpara-sistem-informatic-monitorizare-media-pentru-reactiona-stirile-false-despre-armata.htm?pbox

 

Articole pre-2020 (click aici)

13 februarie 2018 – The Prevent strategy and the UK ‘war on terror’: embedding infrastructures of surveillance in Muslim communities

https://www.nature.com/articles/s41599-017-0061-9

 

22 august 2016 – Data gathering, surveillance and human rights: recasting the debate

https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/23738871.2016.1228990

 

17 ianuarie 2014 – Edward Snowden: Leaks that exposed US spy programme

https://www.bbc.com/news/world-us-canada-23123964