Siguranță și Încredere

Articolul a fost publicat inițial pe cristoiublog.ro

Băi oameni buni… Dacă voi aveți o explicație pentru știrea de astăzi, cum că poliția a făcut o razie pentru a impărți amenzi celor care nu poartă mască și nu respectă regulile de distanțare, adică pentru a ne proteja de infractorii care ne vând legume în piață [1], de ce nu s-a mai discutat despre cazul chiar de ieri, când un grup mare de persoane a decis să își ia masa în mijlocul unui hypermarket, fără mască, fără distanțare socială, încălcând și regulile interioare ale centrului comercial dar și pentru tulburarea liniștii publice? [2]

Sau, alte trei exemple, ar fi cazul tânărului de la metrou care a fost încătușat și bruscat pentru că nu purta masca pe nas ci doar pe gură [3], cazul femeii (care este și câștigătoarea concursului de mare succes, Vocea României) care a fost agresată de polițiști pentru că nu și-a luat copiii cu sindromul Down destul de repede de pe toboganele dintr-un parc pentru copii [4] și cazul unei jurnaliste și al unui domn cu funcția de Executive Expert T S (habar n-am ce-i asta) care au regizat un scenariu, probabil cu intenția de a arăta ce se întâmplă dacă nu respectă ordinele care încalca drepturile omului. [5]. Despre cazul celor doi am scris pe blogul personal în data de 22 Mai, și cu aprobarea redacției, voi posta și ce am scris pe blog.

Îmi pare rău, aceasta nu este poliție, este miliție. Evident, ei execută ordinele primite de la alții mai “deștepți”, care consideră că în această perioadă persoanele care nu poartă mască sunt mai importante decât cei care jefuiesc, violează, șantajează etc. Să vă aduc aminte cum acești “protectori” impărțeau amenzi și bătrânelor care vindeau pătrunjel sau o floare sau ce mai aveau, pentru a putea scoate un ban (prin muncă!!) să poată pune ceva pe masă sau să își cumpere medicamentele scumpe?

Se tot discută despre atitudinea și poziția poliției Române, dar nu se face nimic. Și nu, nu am nimic cu poliția, ba chiar o susțin și chiar îmi doresc să existe o fortă care să poată proteja populația de adevărații infractori. Când era vorba ca polițiștii să meargă să impartă lumină de paște, credeți că ei au vrut asta? Credeți că în loc să își facă treaba serioasă, preferă să stea noaptea la pândă și să împartă amenzi aiurea unor oameni care se întâmpla să aibă treabă și în perioada carantinei, când mergeam toți cu declarație? Chiar Sindicatul Polițiștilor din România “Diamantul” a spus că este o insultă la adresa poliției, și îi respect pentru asta!

În mijlocul unei pandemii și în pragul izbugnirii unei noi crize economice, noi stăm să ne batem, să ne injurăm și să ne amendăm între noi, în loc să facem ceva rațional.

[1] – https://www.bugetul.ro/foto-razie-de-amploare-facuta-de-politie-cine-nu-poarta-masca-de-protectie-primeste-amenda/

[2] – https://www.dcnews.ro/scene-halucinante-in-pandemie-ce-a-facut-un-grup-de-romani-de-a-strans-peste-50-000-de-vizualizari-in-cateva-minute_760322.html

[3] – https://www.stiripesurse.ro/tanarul-incatusat-la-metrou-mi-au-spus-ca-sunt-nesimtit-mi-au-dat-vreo-4-amenzi_1484806.html

[4] – https://www.libertatea.ro/stiri/cristina-balan-ex-castigatoare-la-vocea-romaniei-spune-ca-a-fost-agresata-si-amenintata-de-un-politist-local-3039629

[5] – https://www.stiripesurse.ro/filmul-complet-al-scandalului-de-la-supermarket-unde-un-barbat-a-fost-incatusat-dupa-ce-a-refuzat-t_1467125.html