Recenzie: Midsommar (2019)

7LEI8ulZzO5gy9Ww2NVCrKmHeDZ

Pagina IMDb: https://www.imdb.com/title/tt8772262/

Recenzie scrisa pe data de 12 Octombrie 2019

Midsommar, sau Midsummer… Solstitiul de Vara sarbatorit de peste 2000 de ani, si care inca este sarbatorit (inclusiv la noi, cu Dragaica si Sanzienele) in multe tari. La fel ca celelalte sarbatori ale anotimpurilor, acestea cinstesc natura si schimbarea. A reusit acest film sa cuprinda asa ceva? Doar pana la un punct. Pana la urma, este un film, iar la fel ca majoritatea filmelor horror, este nevoie sa exagereze si sa inventeze idei care atrag publicul insetat de mister si horror si ritualuri si orice este malefic, incat sa induca intr-o confuzie, in special pe Americanii care nu stiu multe despre aceste traditii de origine Europeana.

Multi s-au legat de faptul ca nu este autentic din punct de vedere etnologic, si ca ar fi incercat sa copieze clasicul Wicker Man din 1973 (ceea ce nu mi se pare). Trebuie sa retinem un lucru esential: este un film, nu un documentar.

Filmul in sine este foarte, foarte bine facut. Actoria este decenta spre buna, iar scenele au fost bine regizate si gandite. Spre deosebire de majoritatea filmelor horror din ultimii ani, acesta nu este obisnuitul film bazat pe ‘jump-scares’. Este un film care uneste adevarul cu imaginatia, un film care nu are nevoie de o atmosfera infricosetoare, de scene intunecate in mijlocul noptii, de monstrii sau spirite s.a.m.d.. Farmecul acestui film sta in experientele traumatice pe care le traieste fata, care devine treptat instabila psihic datorita socurilor, evenimentelor din viata, comportamentului evitant al iubitului in care si-a pus toata baza, utilizarea drogurilor, si intr-un final toate intamplarile de la festivalul pagan, care o distruge intr-un final. Se bazeaza pe o degradare mentala si emotionala treptata, care la final este distrusa de ceva neinteles (niste traditii necunoscute, neobisnuite, dintr-o tara straina).

S-a dezbatut pe internet si atitudinea ei fata de moartea iubitului, iar explicatia este simpla. Fata, traumatizata pana la paroxism, care ia droguri si este drogata de altii (drogurile si trauma nu se combina) este traumatizata pana isi pierde mintile. Starea mentala este deteriorata inca de la inceputul filmului. Dupa toate evenimentele traumatice prin care a trecut de la inceput si pana la sfarsit, concluzia este ca fata a pierdut sensul realitatii, si-a pierdut mintile cum se spune, si astfel se explica acel zambet la sfarsitul filmului. Desi isi iubea partenerul, vazandu-l cum se comporta cu ea si cum ajunge sa fie atras spre alta, incepe sa dea vina pe el si simte ca dupa suferinta ei, trebuie sa mai sufere si altcineva, ba chiar il blameaza pentru suferinta ei. Este un horror psihologic.

Bineinteles, interpretarile filmului sunt numeroase si depind de individ. Discutand cu cineva despre acest film, imi spunea ca din perspectiva lui, filmul este un film de “despartire”, ba chiar regizorul il descrie astfel intr-un interviu, spunand ca iubitul fetei este de fapt personajul negativ din film, iar experientele traite la festival o elibereaza de toata durerea. Altcineva imi spunea ca din perspectiva sa, este vorba despre o femeie tanara care reuseste sa scape de traumele incepute in familie si continuate cu iubitul ei, cu ajutorul festivalului, unde isi gaseste adevarata identitate si intr-un fel, o noua “casa”.

Filmul este intens de la inceput pana la sfarsit, insa intensitatea creste din ce in ce mai mult pe masura ce evenimentele iau loc si incep sa scape de sub control. Folosirea ritualurilor, traditiile necunoscute si bizare, simbolismul, culturile pagane, psihedelicele, caderile mentale si alte aspecte formeaza un amestec perfect pentru un astfel de horror.

Consider ca este un film foarte bun, desi, la fel ca si majoritatea filmelor, incearca sa distruga traditii antice frumoase primite de la stramosii nostri Europeni. Pana la urma, publicul vrea divertisment, nu cunostinte. Iar din punct de vedere al entertainment-ului, este perfect.

Leave a Reply