Bibliotecă mare = Capu’ mare? -

Am fel și fel de discuții cu lumea, în legătură cu colecția de cărți pe care o am. În acest moment, biblioteca mea conține 1421 de cărți, plus în jur de 50 de cărți de care nu știu dacă să mă despart sau nu. Unora li se pare mult, dar comparabil cu colecțiile altor prieteni, ceea ce am eu este infirm.

Lăsând la o parte numărul, trebuie să luăm în considerare și tipul de cărți din bibliotecă. Nu colecționez Sandra Brown sau colecția Biblioteca Pentru Toți din anii ’70, ci colecționez cărți cu prețuri destul de piperate. Majoritatea cărților pe care le am se gasesc greu, deși nu intra la categoria “carte rară”, dar sunt cărți care nu s-au mai tipărit, sunt cărți importante, de colecție. Mai sunt și cărți în ediție limitată, sau cărți legate în piele. Cu alte cuvinte, o sumă destul de mare de bani pentru o bibliotecă.

Însă, când lumea vede biblioteca sau află câte cărți am, cea mai comună (și frustrantă) întrebare este: “Le-ai citit pe toate?” urmată de obicei de întrebări precum “dacă nu le citești, de ce le cumperi?“, “când o să le citești?“, “ce faci cu atâtea cărți?“, “de unde ai bani pentru atâtea cărți?” ș.a.m.d.

Răspunsul la prima întrebare este simplu. Nu, nu le-am citit pe toate. Nu am făcut încă o listă cu cărțile pe care le-am citit, cărțile pe care le-am început și nu le-am terminat, cărțile pe care le-am citit de două sau de mai multe ori. Nu știu câte am citit. Sunt multe cărți pe care le-am citit în format pdf dar nu le am în bibliotecă. Deci este relativ. Dar nu asta este important.

Există mai multe motive pentru care am atâtea cărți în bibliotecă. În primul rând, sunt colecționar. Orice om care colecționează ceva, orice, înțelege ce înseamnă să investești în ceva care te pasionează, fie că este vorba de timbre, monede, pantofi, parfumuri, băuturi etc. Există acea pasiune pentru ceva care pentru colecționar este valoros, și nu neapărat din punct de vedere financiar. Este o călătorie, o aventură, o plăcere, și uneori, chiar o obsesie sau viciu. Da, poate deveni și ceva patologic. Cumpărăturile exagerate pot avea în spate o cauză patologică. În lumea fumătorilor de pipă de exemplu, exista două tipuri de astfel de colecționari patologici: Colecționarii de pipe, care în lumea fumătorilor de pipă au ceea ce se numește Pipe Acquisition Disorder (abreviat P.A.D.), sau colecționarii de tutun de pipă, care au Tobacco Acquisition Disorder (abreviat T.A.D.). Vorbim de oameni care au peste 100 de pipe, iar multe dintre ele sunt pipe de colecție, sau peste 100-200 de cutii de tutun.

Lăsând la o parte partea compulsivă și patologică, revin la pasiune. Pasiunea de a colecționa ceva ce îmi place. Mai mult decât atât, fiecare carte din colecția mea reprezintă ceva pentru mine, reprezintă într-un fel o parte din mine, un hobby sau o pasiune, ceva ce mă reprezintă. Nu am cărți care nu mă interesează, pe acelea le vând ca să-mi cumpar cărți care mă interesează. Tot ce am în bibliotecă este ceva care mă reprezintă, un subiect care arată ceva despre mine. Aceste cărți sunt precum piese de puzzle ce completează personalitatea mea, iar colecția aceasta este precum o oglindă pentru mine. Ești ceea ce citești.

Apoi, intervine și partea practică. Eu nu prea colecționez beletristică, majoritatea cărților din biblioteca mea sunt cărți de specialitate, care mă ajută să aflu lucruri noi, să învăț, să mă dezvolt. În plus, de multe ori când scriu articole de specialitate (nu aici pe blog, ci în alte părți) am nevoie de surse. Astfel, când scriu ceva și am nevoie de informații, este bine să am deja la dispoziție sursele necesare și să apelez oricând și de oricâte ori am nevoie, să știu exact unde pot găsi informațiile etc. Bineînțeles, aș putea face abonament la o bibliotecă publică și să imprumut de acolo, însă îmi este mult mai ușor și la îndemână să le am în casă, să le pot citi oricând doresc, să le țin oricât doresc, iar dacă într-o zi mi se pune pata să citesc despre subiectul x, îl am deja la dispoziție.

Mi-ar fi plăcut să le fi citit pe toate, însă în ziua de astăzi este cam greu să-ți faci timp, să mai ai și energie. În plus, eu deja sunt implicat în multe proiecte care îmi mănâncă din timp și din energie, iar zilnic citesc în jur de 20 de articole din diverse surse, despre diverse subiecte, sau văd un documentar, un podcast, o conferință online, un curs etc. Așadar, timpul și energia se duc pe altele, iar timpul dedicat cărților din biblioteca mea a scăzut în ultimii ani din această cauză. Recunosc că în același timp mi-am pierdut și din exercițiul cititului, nu mai citesc o carte pe săptămână cum o faceam acum câtiva ani, ci stau cu 6-7 cărți începute și citesc câte puțin din fiecare.

Există multe motive pentru care (să) ai mai multe cărți decât poți citi. Vă dau câteva exemple.

Un articol din The Guardian intitulat “Bibliomania: the strange history of compulsive book buying” ne explică experiența autoarei despre cumpărarea compulsivă de cărți, pe care și-o apăra ca fiind o investiție în educație, spre deosebire de aruncatul banilor pe mașini și haine scumpe, ba chiar și pe mâncare. Ca să pot avea anumite cărți, am avut de multe ori nevoie să renunț la multe alte plăceri. Nu mă duc în club să mă sparg în fițe, nu dau bani pe vacanțe decât rar, haine îmi cumpar rar ș.a.m.d.. Prefer de multe ori să fac economii încât să-mi pot cumpăra acele cărți pe care le caut de mult timp, pe care le caut la cele mai avantajoase prețuri. Dacă nu aș fi făcut asta, și aș fi luat cărțile de la prima găsire, ar fi fost o diferență de niște mii de euro în buget. Dar când ești selectiv cu ceea ce citești sau colecționezi, este o aventură de a le căuta, în funcție de ediție, de condiție și evident, de preț. Iar asta poate dura ceva timp, dar merită.
Tot în acest articol vorbește și despre cărțile De Citit (To be read) care se strâng și se strâng. Orice colecționar cred că știe despre ce vorbesc aici. Și se strâng teancuri de cărți pe care vrei să le citești, teancuri de cărți pe care le-ai început dar nu le-ai terminat, teancuri de cărți pe care vrei să le recitești.
Mai departe scrie despre bibliomanie, termen dat de clericul Thomas Frognall Dibdin în secolul 19, care deși îi dă o conotație patologică, el insuși este un colecționar. Un colecționar mai degrabă al cărților rare, a edițiilor ‘speciale’, nu neapărat al conținutului, ceea ce vedem des la bibliofili. În fine, trece apoi la istoria colecționarilor privați iar acolo puteți citi și singuri despre subiect.

Pe Medium.com găsim un alt articol interesant. “They way you read books says a lot about your intelligence“. Recunosc că acest articol mă răsfață. Mă face să nu mă mai simt prost. Și începe chiar cu fraza: “This is why the smartest people in the world own tons of books they don’t read.” Mă alint, întorc capul spre bibliotecă și zâmbesc. Și continuă spunând “walking into a bookstore as an adult feels exactly like walking into a candy store as a kid.” Mă gândesc, “doamne câtă dreptate are! uite un om care mă înțelege”. Apoi spune că, la fel cum crește numărul cărților, crește și senzația de vinovăție, senzație pe care o am și eu. Vinovăție că nu citesc toate cărțile pe care le cumpar, sau vinovăție că nu termin cărțile pe care le-am început. Autorul vorbește și despre faptul că oamenii inteligenți au o varietate de surse secundare de informație, iar asta îi face să își petreacă mult timp în afara bibliotecii, cu alte surse, fiind o era a informației. Exact ce spuneam mai sus despre faptul că îmi găsesc și alte variante precum cursuri sau podcast-uri ș.a.m.d.. Mai departe ne oferă câteva tips & tricks pentru citit și învățat din grămada de cărți pe care o avem la dispoziție dar una care îmi atrage atenția este faptul că ne pune să recunoaștem cât de puțin cunoaștem de fapt, uitandu-ne la vasta informație aflată în acea bibliotecă și ne îndeamnă să fim umili și să ne dăm seama că, indiferent cât de multe cunoaștem deja, mai avem încă atât de mult de învățat încât este a life-time journey. Și mai este ideea că, cu cât citești mai mult, cu atât descoperi și mai multe surse de informații, te uiți la bibliografia de la sfârșitul cărții și te tentează cel puțin o carte din acea listă, pe care o vei adăuga în To Buy List sau To Read List. Recomand să citiți tot articolul.

În articolul de mai sus se face o scurtă referință la ceea ce se numește Anti Library. Vă recomand și următorul articol, dacă nu v-ați plictisit deja de citit ce scriu eu pe aici și ce vă recomand. Umberto Eco’s Antilibrary: Why Unread Books are More Valuable to Our Lives than Read Ones. Și autoarea acestui articol ni-l dă ca referință pe Umberto Eco, care are în colecție peste 30,000 cărți. Dar să înțelegem ce este o “antilibrary”, dacă tot avem așa ceva și ne întreabă lumea “le-ai citit pe toate?”. Autorul aduce din nou ideea că o bibliotecă mare nu este (sau nu ar trebui) să fie un motiv de a ne gâdila ego-ul, ci o unealtă de cercetare. Cam ce am și eu aici. Dacă aș fi vrut să impresionez cu toate cărțile, aș fi păstrat încă vreo 2000+ de cărți ce mi-au trecut prin rafturi și prin mâini, nu le-aș fi vândut și le-aș fi intins pe rafturi doar ca să dea bine ochiului. Dar am preferat să vând zece cărți pentru a-mi permite să-mi cumpar una: Una și bună. Sau una de care aveam cu adevărat nevoie. Ca și în articolul pe care vi l-am recomandat mai sus, ni-l citează pe Nassim Taleb care ne spune că:

Read books are far less valuable than unread ones. The library should contain as much of what you do not know as your financial means, mortgage rates, and the currently tight real-estate market allows you to put there. You will accumulate more knowledge and more books as you grow older, and the growing number of unread books on the shelves will look at you menacingly. Indeed, the more you know, the larger the rows of unread books. Let us call this collection of unread books an antilibrary.

Evident că nu-i ceva ce îmi propun să fac, dar mă bucur să găsesc această scuză de a nu fi citit toate cărțile pe care le am. Apoi, citind un articol despre tsundoku, găsesc din nou ușurare. Aici iar ni se vorbește despre antilibrary, Nassim Tabel și Umberto Eco, însă ne prezintă și o explicație logică: Eco’s library wasn’t voluminous because he had read so much; it was voluminous because he desired to read so much more.. Nu puteam descrie mai bine și starea mea. Îmi aduc aminte de un episod din Vacanța Mare pe care l-am văzut când eram copil. Cred că era Garcea care zicea ceva de genu “dar cărțile astea nu pot fi și pastile? le înghiți și hop, este deștept!” Da da, ce fain ar fi. Revenind la tsundoku. Dacă nu îți place termenul de antilibrary, există în cultura japoneză ceea ce se numește tsundoku, adică grămada de cărți pe care le-ai cumpărat dar nu le-ai citit (de la tsunde-oku, însemnând “a (se) strânge și dokusho, cititul cărților. Traducere aproximativă după varianta engleză). Chiar și cei care nu dețin o mare bibliotecă se confruntă cu așa ceva. Pentru că ne dorim să le citim, și pe unele le citim dar nu reușim să le terminăm, sau ne ia mult timp până le terminăm, sau terminăm o carte și punem în lista de citit încă trei în plus, și grămada devine tot mai mare. Așadar, tsundoku, care nu are o conotație negativă și diferă de bibliomanie, care este “colecționarea obsesivă a cărților doar de dragul colecționării, nu și eventuala citire a acestora.”

Ce-i drept, spre deosebire de prietenii mei cu biblioteci imense, nu sunt nici un cititor avid cum obișnuiam să fiu. Diferența dintre noi nu este doar în numarul de cărți avute, dar și în numărul de cărți citite. Dar avantajul meu este că îi pot întreba ceva ce aș putea afla din citirea a 100 de pagini dintr-o carte, iar ei îmi fac un rezumat de 10 rânduri. Smart learning, not hard learning. De aceea îmi place să citesc multe articole. Articolele sunt informația restrânsă a multor pagini. Într-un articol de 50 de pagini despre Cornelius Agrippa am reușit să aflu ce aș fi putut afla după citirea a sute de pagini. Economie! Și este și structurat deja, înlăturând informațiile mai puțin relevante sau chiar aducând argumente despre teorii false, despre care eu singur ar fi trebuit să aflu în timp.

Pentru cei interesați despre lumea cărților, a colecționarilor, a antilibrăriilor, a cititorilor și a iubitorilor de cărți, vă recomand documentarul The Booksellers (2019). Vedeți pe acolo și oameni panicați de eBooks și faptul că piața de carte fizică va dispărea. Dar dacă tot vorbeam despre Umberto Eco și acum vorbesc despre dispariția carților, mai bine luați cartea lui Eco intitulată sugestiv “Nu sperați că veți scăpa de cărți” (pe care n-am citit-o, ha!). Evident aș putea să vă recomand și multe filme despre cărți, cititori și colecționari dar poate voi face un articol separat despre asta.