Da, ieri trebuia sa ma despart de cartea asta, s-o dau cuiva. Eram in metrou la Pacii si abia peste 40 de minute trebuia sa ma vad cu persoana respectiva, la Eroilor, asa ca m-am pus sa citesc sa mai treaca timpul.
Nu stiam ca-i asa tare cartea. Coperta e inselatoare. Am ras ca prostu in metrou. Imi pare rau ca am promis ca o dau, as pastra-o. Cumparati cartea “Ghidul Nesimtitului” de Radu Paraschivescu, n-o sa regretati!
Mai jos voi da un fragment (cam mare, ca un veritabil nesimtit) din carte, pentru a intelege la ce dracu radeam si de ce sa o cumparati.
“Iarba verde de la bloc
…..O alta forma de nesimtire sistematizata este privitul meciurilor de fotbal pe spatiul verde din fata blocului…
Episodul are darul sa-i galvanizeze pe microbisti. Acestia rad superior, ciocnesc sticlele si declanseaza o noua salva de mascari versificate la adresa adversarului, chit ca acesta mai are doua ore pana sa apara de la vestiar. Atmosfera devine din ce in ce mai incarcata, iar la ora opt e electrica de-a binelea. Lumea din bloc pe care n-o intereseaza fotbalul n-are iesire. Pe durata meciului se suspenda orice alte activitati. Trupa instalata pe scaune zbiara, se agita, ameninta, racneste, se ridica de pe scaune, gesticuleaza abrupt, injura ca la usa cortului, scandeaza, freamata, se zboreste la arbitru, mugeste indicatii pentru antrenor, se contreaza cu comentatorul, rupe fire de iarba si le mesteca nervos, isi musca pumniii, aterizeaza deceptionata la loc pe scaune, il scalda in ocari pe fiecare jucator norvegian, tropaie nerabdator, goleste sticla dupa sticla, fumeaza cu nesat, implora divinitatea cu priviri proptite in inalturi, isi smulge parul din cap, fluiera bezmetic si scoate un urlet prelung si descreierat cand in sfarsit romanii marcheaza.
In apartamente, ceilalti locatari isi pipaie buzunarele si cauta flacoanele cu calmante. Cine a vrut sa urmareasca un talk-show sau un concert si-a luat gandul. Cine a avut de invatat, asijderea. Cine si-a propus sa se odihneasca sta in capul oaselor in pat si mai are timp sa murmure o singura dorinta: sa nu fie prelungiri.
Riturile de (pe)trecere la bloc
Nesimtitul se pricepe sa dinamizeze prin diverse mijloace tihna blocului in care traieste. L-am vazut batand covoare la sapte dimineata. L-am auzit perforand pereti cu burghiul in orele de liniste. Ne-am zdruncinat sub loviturile lui de ciocan, cand isi inlocuia faianta in a doua zi de Paste. Am participat involuntar la operatiunea de daramare a peretilor si de largire a bucatariei la cateva ceasuri dupa Revelion. Ne-am trezit din cauza ambreiajului masinii sale la ore la care singurele fiinte treze din cartier erau mierlele suite in varful pomilor. I-am simtit claxonul curentandu-ne in miez de noapte si silindu-ne sa ne apropiem pe furis de ferestre….
Am aflat deja multe despre nesimtit. Asa ca e momentul sa-i sondam o noua dimensiune fundamentala. Altfel spus, ne putem ocupa acum de nesimtitul festiv. De cel care-si face partasi vecinii – de cele mai multe ori, contrar vointei acestora – la prilejuri memorabile din viata personala: ziua de nastere, nunta sau botezul.
O petrecere la bloc este o experienta limita pentru oricine a practicat convietuirea in fagurele de beton. Iti dai seama ca te afli in fata unui fenomen in care pulseaza frenezia nociva din secunda cand te gandesti la vesmintele lexicale in care se lasa drapat evenimentul. O petrecere la bloc nu e pur si simplu o petrecere la bloc. Cuvintele care o definesc cel mai bine sunt “bairam” si “paranghelie”. ELe suna evocator si redesteapta in minte amintiri dureroase. Ranile sapate in carnea gandului de petrecerile la bloc sunt greu cicatrizabile. Povestea lor te bantuie saptamani, luni sau chiar ani in sir. Memoria se zvarcoleste spasmodic si se comporta aproape nedemn in fata presiunii. Nici un om asezat nu aude sintagma “petrecere la bloc” fara sa simta varful unui stilet gadilandu-l amenintator intre omoplati.
Tinuta pentru acest tip de eveniment nu impune un stil si nu obliga la acomodari fortate. Cu o exceptie. Daca organizatorul si participantii la chef sunt tineri, e de datoria lor sa se prezinte incaltati in ghete sau bocanci. In felul asta, in clipa cand incepe dansul, vecinii de deasupra si de dedesubt se vad racordati instantaneu la dezlantuire. Petrecerile tineresti au loc de obicei cand parintii gazdei lipsesc de acasa. Fie sunt in concediu, fie au plecat de bunavoie, colindati de amintirea bairamului precedent, pentru ca macar de data asta sa evite depresia.
Pe ritmurile unei muzici percutante pana la anihilare, baieti si fete stransi sub steagul dezinhibitiei totale ameninta structura de rezistenta a blocului. Dupa trei minute, ai sentimentul ca o divizie de Panzere ti se indreapta iminent spre peretii sufrageriei. Dupa alte cinci, retraiesti cutremurul din 1977. La capatul primei ore, simti o solidaritate retroactiva cu victimele seismului de la Kobe. Lustra din tavan penduleaza nauca deasupra mesei. Parchetul are un scartait de rau augur. Zidurile se curbeaza ingrijorator. Un aer de calamitate iminenta pune stapanire pe vecini. Pisicile de apartament zgarie usa sifonierului si cauta disperate refugiul. Bichonul abia venit de la plimbare latra ca posedat si se scapa in mijlocul covorului, incapabil sa reziste socului. Papagalul forteaza evadarea din colivie, izbindu-se cu capul de gratii si emitand tipete stridente. Placidele broaste testoase cu sediul in dormitor se inghesuie cu totul sub carapace.
Vecinii se sufoca de indignare, de spaima sau de ambele. Din pereti tasneste o babilonie metalica fara raspuns. Esti in toiul asediului condus de Rammstein, in plina ofensiva Napalm Death, in miezul sfidarii orchestrate de Anthrax, Sepultura, Urge Overkill, Concrete Blonde, Screaming Trees, Nash Kato, Meat Puppets sau alte uzine alte infernului. Bocancii izbesc furibund in podea. Virajele psihedelice ale musafirilor se fac auzite prin peretii niciodata suficient de grosi. Racnetele crapa tencuiala. Ai impresia inconfortabila ca ploua cu sange si ninge cu bucati de creier uman. Mintea nevinovatilor din apartamentele invecinate e terciuita nemilos, dar nimeni nu schiteaza vreo urma de protest. Ar fi complet inutil. Participantii la bairam n-ar auzi nici daca li s-ar sparge usa de la intrare cu un berbec.”
Este de ajuns acest fragment pentru a va da seama cat de tare-i cartea. Cumparati. 🙂
