Revin dupa enspe mii de ani pe blog cu un subiect foarte pretios pentru mine, care de la un timp ma macina grav. Am tot enumerat de-a lungul timpului p-aici virtutiile omului si felul in care vad eu persoana ce poate fi considerata OM. Increderea e o adevarata virtute.
Sunt pur si simplu chinuit de lipsa de incredere pe care o am in oameni. Dupa experientele din viata si tot ce am vazut la altii, mi-am baricadat bine de tot sufletul pentru ca, deh, e doar ceea ce sunt eu cu adevarat si ce am mai de pret.
Increderea asta… parca-i rupta din alt film. Parca-i o utopie deja. Dupa ce ti-a fost violata de toata lumea, inclusiv parinti, prieteni, iubite, deja devine un act suprem intr-o relatie. Ma refer aici, la incredere in cazuri exceptionale, nu la increderea ca se prezinta prietena la ora stabilita la intalnire. Ma refer la lucruri care iti afecteaza total viata. La situatii de life and death sau aproape. Uneori esti nevoit sa apelezi la acea incredere… si cand nu poti, esti blocat.
Sa ai incredere e un act mai curajos decat orice. E ca si cum ai merge gol pusca intr-o incapere plina de obsedati sexual. Sunt paranoic? Nu prietene, sunt doar mai atent decat tine si mai trecut prin viata.
“Trust and you’ll be trusted, says the liar to the fool.” Gandeste-te ca sunt persoane care isi inseala partenerul de care si-au legat in mod simbolic (sau chiar spiritual) destinele, chiar si cu un copil nevinovat la mijloc. Gandeste-te ca sunt parinti care pentru binele lor prefera sa isi paraseasca copiii sau sa-i vanda. Gandeste-te ca sunt prieteni pe care-i stii de-o viata, pe care i-ai salvat de la moarte si care te toarna la politie de frica a 2-3 ani de puscarie. “Poti fii tras in pula de cel mai apropiat. Poti fi inselat de curva cu care imparti acelasi pat.“
Ce pula mea vorbesti tu acolo de incredere? Increderea e la fel ca jocul la Lotto. Nu-i nimic sigur si sansele unui castig adevarat sunt minime. Tot se va gasi cineva sa-ti futa increderea cumva, candva, intentionat sau nu. Nici garantiile nu sunt de ajuns uneori. “Iti garantez cu casa mea ca aceasta afacere va merge bine…” Si te alegi cu o casa de care n-aveai nevoie. “Iti jur pe mama ca nu te-am furat.” Si realizezi ca juramantul ala e doar un cuvant fara rost care n-are nicio valoare in gura si sufletul lui. Nu ca nu-i pasa de ma-sa, dar e doar un cuvant care nu-l afecteaza pe el cu nimic daca-l foloseste in intentii neortodoxe.
De obicei nu-mi place sa fiu contrazis la articolele mele, dar aici sper sa o faca cineva daca poate.
Servus
