Schimbari importante in viata

Majoritatea oamenilor duc o viata dezordonata, nesanatoasa si stresanta. Asa este viata secolului 21 si exceptiile sunt putine.

Eu insa, am cateva planuri pentru a mai rezolva din aceasta dezordine. N-am incotro, sunt nevoit sa fac aceste schimbari cat mai devreme. In ultimii 11 ani m-am sinucis incet, batandu-mi joc de corpul meu la modul barbar. Tigari, alcool, droguri + obicei prost de a manca (mananc ori prea mult ori prea putin, de obicei noaptea ceea ce este foarte nesanatos) + program de somn total aiurea (daca dorm, dorm de obicei ziua.. daca nu, nu dorm deloc).. + multe altele.

Stilul asta de viata incepe sa-si faca efectele simtite. Si realizez ce se intampla.. racesc des, obosesc usor, am insomnii, sunt stresat, deprimat, obosit si multe altele. Asadar, e nevoie de o schimbare… si intr-un fel sau altul, o voi face.

Am facut mai demult o lista cu schimbarile pe care ar trebui sa le fac si pe care sper ca intr-o buna zi sa le si aplic (man is a lazy creature of habit). Probabil aceasta lista iti va fi si tie de folos daca ai aceleasi probleme sau doresti sa iti schimbi putin viata.

Asadar, cam astea ar fi cateva din schimbarile necesare:

1. Investigatii medicale/examinari clinice/analize medicale

Le-am pus primele pe lista pentru ca sanatatea este cea mai importanta, mai ales in cazul meu. Am ajuns sa am probleme de sanatate si vreau sa aflu exact de la ce se trag. Investigatiile pe care le-am ales cred ca sunt investigatiile de baza iar acestea sunt:

a. Gastroenterologie
b. Alergologie
c. Endocrinologie
d. Dermatologie
e. Otorinolaringologie (ORL)
f. Cardiologie
g. Pneumologie
h. Nefrologie
i. Hematologie

2. Tratament

In caz ca se gasesc afectiuni importante dupa investigatiile medicale.

3. Program.

Prin program ma refer la program sanatos de somn si de alimentare.

4. Alimentatie sanatoasa.

Am citit carti, articole si toate cele si am facut o mica lista de alimente si orele la care se pot consuma. Multe surse sugereaza ca mancatul de mai multe ori pe zi este sanatos, dar in portii mici.

In aceasta lista voi scrie cateva exemple de mancaruri si orele la care pot fi consumate. Veti observa ca am pus mai multe feluri de mancare la o singura ora. Asta pentru a putea alege ce sa mancati la acea ora intr-o anumita zi si ce sa mancati la acea ora urmatoarea zi. Asadar sa nu intelegeti ca toate acele feluri se mananca in aceeasi zi.

Aceasta nu este o lista pentru dieta/slabit !

06:00

Lapte cu cereale integrale
Oua si suc natural de fructe (fresh)
Sandwich si ceai

09:00

Fructe (Mere, Portocale, Banane)
Iaurt

12:00

Salata cu ton, mazare si porumb
Salata cu ardei gras, branza, rosii, castraveti si ceapa
Salata de pui cu iaurt si porumb

15:00

Sandwich sau fructe

18:00

Cartofi copti si friptura
Pilaf si piept de pui
Orez si carne de rata
Spanac
Varza calita
Fasole
Fasole verde
Ghiveci
Mazare

20:00 sau cel mai tarziu 21:00

Supe usoare (cu broccoli, laptuca, morcovi, conopida, telina, etc.. adica legume sanatoase si usoare)

5. Sala de forta

            Datorita programului nesanatos si lipsa de miscare am devenit un grasan cu toate actele in regula (si cand te gandesti ce slabanog am fost..). Vreau sa merg la sala in primul rand ca sa slabesc, dar si datorita efectelor benefice asupra mintii/creierului. Fie ca te duci sa practici un sport, ca mergi la sala sau ca alergi in parc sau pe bicicleta statica in casa, este important sa faci miscare. Din nenumarate motive… dar cel mai important pentru ca ne ajuta mintea sa se relaxeze si ajuta creierul sa se oxigeneze. Artele martiale sunt foarte bune pentru ca implica si o anume disciplina.

6. Meditatie si Yoga

            Important pentru oricare individ stresat, dezechilibrat, obosit, cu probleme cu concentrare, etc. Meditatia nu este doar o metoda de relaxare ci si o metoda de a ne echilibra emotional si mental si de a ne antrena mintea pentru o mai buna functionalitate. Pentru fumatori, exercitiile Pranayama ar fi de folos. Echilibrarea elementala si curatarea chakrelor de asemenea sunt importante

Ar mai fi multe de rezolvat, acestea sunt doar cateva exemple. Voi ce recomandati ?

Discussion

Leave a Reply