Black Metal ist Krieg

.. era o vorba des intalnita in randul Blackerilor din trecut, inclusiv de mine in ‘tinerete’. Avea sa insemne Black Metal is War iar pentru noi si multi altii exact asta a fost… un razboi. Un razboi impotriva Crestinatatii, impotriva sistemului, impotriva a X si Y lucru. O replica daca e s`o punem asa. O replica dura.

Black Metal-ul pur este mai mult decat un stil de muzica. Este un stil de viata, de gandire, de comportament. Este un stil extrem care pe cei mai multi ii schimba. Fiind intotdeauna un purist, am privit aceasta muzica ca pe o filosofie aspra si rastita decat ca pe o muzica ce avea mai tarziu sa se bazeze pe tehnicitate, melodicitate sau alte elemente mai ‘comerciale’

Daca e sa vorbim despre Black Metal in adevarata lui esenta, am spune ca este o muzica plina de ura, aroganta si dispret. In acest stil nu trebuie sa existe finete. Sopranele, viorile, pianul si sintetizatorul nu isi au locul in acest stil. Este un stil cu un sunet taios, aspru si plin de ura.

Alaturi de ‘fratele’ sau, Death Metal, a fost inventat pentru a impinge muzica la cele mai brutale, mai aspre si mai rapide sonoritati posibile. A fost inventat special pentru a defini limitele violentei muzicale.

Cine se intreaba cum pot unii oameni sa asculte aceasta muzica atat de violenta ar avea un raspuns concret: Urechea bine antrenata si atitudinea corespunzatoare pentru un stil distrugator.

Insa in ultimii 10 ani totul s-a schimbat. Muzica nu mai are acelasi rol si aceeasi sinceritate ca in trecut. Pe cand in trecut se baza pe transmiterea unui mesaj si sunet ‘raw’ acum totul a devenit o noua metoda de a soca oamenii slabi de inima. Muzicianul modern al Black-ului cauta mai degraba sa isi perfectioneze sunetul intr-un mod cat mai tehnic si mai armonios, lucru ce nu a fost niciodata necesar pe acest ‘taram’ (o exceptie pe acea vreme fiind formatia Immortal). Un cunoscator (sau mai bine spus intelegator) al stilului recunoaste usor cum materialele muzicale noi nu mai au aceeasi doza de adrenalina si ura ca in trecut. Totul a devenit mult prea superficial, lucru care m-a facut sa parasesc usor usor acest stil de muzica (printre altele) si asa intre timp, m-am ‘manelizat’.

Schimbarea la ceva mai soft e o problema inca de la inceput, cam de prin 85′ cand daca nu ma insel au aparut Celtic Frost si au introdus niste pasaje mai melodice. Totul a fost insa pus la punct putin mai tarziu odata cu nasterea formatiei Mayhem care aduceau p`atunci Voice Of A Tortured Skull si mai tarziu al doilea demo Pure Fuckin Armageddon. Albume extrem de dezordonate, cu sunet prost, chitara dezacordata (Euronymous chiar nu stia sa cante la chitara pe atunci). Albume inclinate mai mult spre Death Metal, singura diferenta fiind vocea isterica a lui Messiah. Dar iata ca aceste albume, impreuna cu Deathcrush si live-ul Only Death is Real (Live In Leipzig) au pus baza acestui stil si arata exact cum trebuie sa sune un material de Black. Multi spun ca defapt aceia au fost anii de glorie (in special 87 si 88 datorita celor de la Mayhem si primului demo December Moon al formatiei Morbid, formatie secunda a vocalistului Dead de la Mayhem).

Parerea mea inca ramane ca anii 90-91 au fost stalpii de rezistenta cand au inceput sa apara formatii mai serioase precum Darkthrone (cu primul album, deci nu vorbesc de demouri), Burzum, Immortal. Tot ce iese acum, adica blackul Modern se bazeaza pe munca acestor trupe care au avut un impact foarte mare in special mai tarziu odata cu incendierile bisericilor din Norvegia, crimele intre membri si sinuciderile lui Dead si Erik. Ritmul sacadat si rece al melodiilor inghetau salile de concert pline de capete de porci, sangele si carnea vocalului (lucru ce este evident pe albumul Live In Leipzig si alte bootleguri precum Lillehammer). Traditie care a fost continuata si de vocalistul Maniac pe viitor.

Tipetele aspre si isterice a la Maniac inlocuiesc mai tarziu vocea guturala asemanatoare death-ului, chitara dezacordata, torturata si datatoare de solo-uri incendiare si extrem de taioase e asigurata de catre Euronymous iar tobele devastatoare ale lui Hellhammer reprezinta si ele reinventarea stilului.

Immortal, Burzum, Darkthrone (mai putin), Emperor, Satyricon, Enslaved, Carpathian Forest si multe altele isi schimba subiectul axandu-se pe mitologia Vikinga, versurile devenind ceva mai poetice. Immortal devine cel mai tehnic grup de BM cu albumul Diabolical Fullmoon Mysticism.. apoi multe formatii apar ca dupa ploaie. Marduk, Behemoth, Impaled Nazarene, Beherit, Gorgoroth, Dark Funeral fiind printre cele mai importante.

Incet incet, s-a ajuns la moartea clinica a Black-ului, care dupa parerea mea a avut loc in 2004 odata cu albumul Chimera al trupei Mayhem, dar si albumul De Profundis Clamavi Ad Te Domine al celor de la Dark Funeral a avut partea lui de vina.

Au existat unele incercari de a resuscita Black-ul. Nargaroth, Judas Iscariot, Moonblood si Taake fiind printre formatiile care au dus in spate crucea. Les Legiones Noires/The Black Legions din Franta s-a vrut a fi o continuare a Inner Circle-ului Norviegian si, oarecum, au reusit sa mai tina putin in viata stilul datorita celor de la Mutiilation, Vlad Tepes, Torgeist si Belketre.

Apoi, dupa PAREREA MEA, totul s-a stins. Daca e sa ii luam in calcul pe cei de la Satyricon, cand in 1999 aduceau Rebel Extravaganza, totul a inceput mai devreme si a fost chiar o moarte lenta si dureroasa. In tot acest timp (desi foarte rar am mai ascultat) nu am mai gasit nici un album trecut de 2004 care sa ma atinga cu ceva. Darkthrone au avut o idee oarecum interesanta cu amestecarea Black-ului cu Punk-ul pe EP-ul Too Old Too Cold respectiv album The Cult Is Alive.

In prezent, privesc scena Black-ului ca pe un parastas care, desi il inteleg si nu ma mai intereseaza.

Pentru cei care doresc sa cunoasca mai multe despre acest stil va recomand sa cititi Black Metal Lexicon de Gabi Gombos si Danut Ivanescu iar intre timp  va trimit la cartea Lords of Chaos de Michael Moynihan aici.