Am avut o zi chiar superba, ceea ce este rar in cazul meu, iar cand am astfel de zile e ca o binecuvantare, si astfel de zile si de momente vreau sa retin si sa traiesc, fiindca sunt putine dar importante.
Nah, de dimineata am intalnit pe cineva foarte interesant, am avut niste discutii foarte placute, mi-a facut placere si astept cu interes sa ne revedem.
Dupa ce am plecat de acolo, uitandu-ma pe Google Maps, am gasit in sfarsit Casa Memoriala Ion Minulescu. Aveam in plan sa o vizitez inca de prin 2003 cred, si am tot cautat-o, am cautat pe google informatii despre adresa, despre program, despre costul intrarii, numar de contact… Nu gaseam nimic inainte, era foarte putin scris despre aceasta casa care acum se afla in patrimoniul Muzeului National al Literaturii Romane.
Acum, intamplator, am gasit-o, si chiar daca imi era frig si mai aveam de ajuns undeva, a trebuit sa ajung acolo. Va spun… aveam emotii. Legatura mea cu Ion Minulescu este ceva greu de descris, pentru mine a fost si este ca un fel de alter ego, nu intamplator l-am tatuat pe mana impreuna cu alte doua personalitati care mi-au influentat viata si personalitatea. Este o legatura pe care o am de cand eram in clasele 1-4, cand invatatoarea mi-a recomandat sa citesc poeziile lui. M-am indragostit, m-am regasit in fiecare cuvant, cuceream fetele cu poeziile lui, iar in timp s-a dezvoltat parca o legatura spirituala cu el.
Cand am intrat in apartament am avut o stare foarte intensa, greu de descris… era o emotie foarte mare, simteam ca si cum as intra pe un taram sfant, cum intra credinciosii intr-o biserica.
Intrarea costa 10 lei iar 6 lei un tur ghidat, insa aveam doar 10 lei toti banii, si mi-au spus ca totusi pot pune doua intrebari, iar ele au fost legate de pipele lui si de tutunul de pipa fumat. Am aflat cate ceva dar nu voi da informatii aici.
In fine, tot apartamentul este impresionant si ma voi intoarce de cateva ori, eventual voi plati vreo 50-60 lei (si 100 lei daca este nevoie) sa pot sta cat timp am nevoie (probabil toata ziua) sa ma uit la tot ce se afla acolo, fotografii, tablouri, carti.. numai la carti mi-ar trebui vreo 2 ore sa ma uit. Voi plati si pentru tur ghidat si informatii si orice altceva este nevoie.
Am incercat sa plec mai repede fiindca nu voiam sa deranjez persoanele de acolo, fiindca sincer, nu-mi mai venea sa plec… as petrece zile intregi acolo, m-as pierde in toate acele detalii care-l construiesc pe acest mare artist. Asa ca am plecat si le-am promis ca ma voi intoarce, mi-am cerut scuze daca am stat prea mult.
Cand am iesit afara, a trebuit sa bag o tigara pentru ca eram plin de emotii. A fost o experienta intensa.
Bineinteles, si mormantul lui Minulescu l-am tot cautat la Bellu si nu stia nimeni sa-mi spuna unde este, nici cei de la Bellu cand am mers nu stiau, dar voi ajunge si acolo neaparat.
Dupa ce am plecat, eram in drum spre casa unde trebuia sa ma vad cu cineva, insa pe drum am dat tot intamplator de un alt local extraordinar. Un magazin de antichitati cum nu am mai vazut pana acum. Nu este promovat, nu are website, nu are Facebook, este al unui colectionar. Nu voi da nici aici alte detalii, dar pot spune ca este cel mai frumos si mai mare loc cu decoratiuni vechi si frumoase, valoroase, unde la fel, as sta cam 12 ore sa-l studiez si evident, daca mi-as permite, cred ca as baga foarte, foarte multi bani pentru a achiziona ce am gasit acolo si ce urmeaza sa mai discut cu patronul. Insa, pentru prietenii mei pipari, am gasit niste pipe deosebite din secolul 19, model churchwarden, 2 din meerschaum si una cred ca era din lemn de cires, sau alt tip de lemn, dar clar nu briar. Aveau inclusiv capace de metal, probabil argint, cum se folosea pe atunci (inca se mai foloseste). Pretul foarte bun. M-am indragostit de acea locatie.
Acum, pe seara, am fost la restaurant pentru a sarbatori ziua tatalui meu, si a fost foarte frumos. Au fost fix oamenii potriviti la masa, mancarea excelenta, servirea excelenta, discutiile si toata atmosfera a fost excelenta, ceea ce nu se intampla foarte des la noi in familie. Dar ne-am simtit excelent cu totii. Bine, de dimineata am avut si un moment mai special cand i-am urat La Multi Ani si am vorbit deschis despre mai multe legate de el si de noi, lucruri pe care nu am putut sa le spun mult timp si care stateau in mine, si am facut bine ca m-am descarcat. Am plans in sfarsit dupa mult timp (nu pot sa plang, decat foarte, foarte rar).
Acum, pe seara, tot ce vreau este sa aprind o pipa, sa ascult Neil Young si apoi sa ma culc. Cu exceptia unor mici (de fapt mai mari) turbulente in timpul zilei, totul a fost super si ma simt excelent.
Sa tot fie zile d-astea!
