Azi sunt eu… chiar eu. Mi-e greu sa fiu eu de obicei… habar n-ai despre ce vorbesc, nu ?
Mi-am luat o palma asa puternica ca m-a aruncat intr-o prapastie plina de ganduri, de sentimente ciudate si alte greseli omenesti.
Imi place de o fata.. mult de tot. Sunt indragostit cred. Si incerc sa ma tin departe de pacatul asta cat mai mult posibil. Nici sa nu simt ce cred ca simt, nici sa nu dau de inteles asta. Si am vorbit cu ea ca ultimul suferind psiho-patologic pe care l-ar fi cunoscut.
Imi place de ea.. cum ii place unui arheolog istoria de sub piatra…. sau unui biolog anatomia omului. N-o cunosc, n-o inteleg. Sunt ca un credincios atras de Dumnezeu. Si i-am vorbit cum ii vorbeste credinciosul prin rugaciune unui zeu neinteles.
Si vorbind cu ea asa, fara s-o scutesc de metaforele mele elaborate… am facut o greseala de neiertat. I-am dat de inteles ce simt pentru ea.
BOOM ! Asa m-a lovit replica ei. De parca era prima oara cand patesc asa ceva. De parca era prima oara cand faceam greseala asta. O meritam deplin!
Orice, dar nu poetizari cu inteles ascuns… orice si efectul ar fi fost diferit, poate chiar mai putin violent… sau poate nu. Cert este ca o astfel de atitudine bolnava nu-si are rostul in lumea reala. Numai in mintea mea.
Stii ce scria atunci pe mine ? Pe mine, care scriu pe blog despre pick-up-art si dau sfaturi in relatii…. scria cu majuscule, FOREVER ALONE. pfff..
Am avut peste 20 de iubite, dar uneori imi doresc sa nu fi avut niciuna. Pentru ca nici o relatie nu a fost exact cum ar fi trebuit sau cum am vrut eu sa fie…. in mintea si realitatea mea…. e cu totul altceva. I’m like a fuckin alien ! Ei nu ma inteleg pe mine… eu nu-i inteleg pe ei.
Si paradoxul vietii mele amoroase: Am iubit cel mai mult pe fata cea mai diferita de mine. Total opusul meu. Cum poate Dumnezeu sa-mi permita asemenea nebunie ?!
Acum sunt asa.. maine, o sa fiu total altfel. Face parte din personalitatea mea bipolara. Dar situatiile astea scurte si rare in care incep sa aberez cum fac acum, sunt singurele situatii in care sunt EU, in care simt ce zic si parca ma cunosc mai bine ca oricand. Cand imi trece, revin la un fel de viata mecanica, automata. O viata in care gandesc, inteleg.. dar nu ma regasesc.
