Psihologia, Psihoterapia, Psihiatria si Neurostiintele…. ce le leaga si ce le desparte? Mai mult, care este legatura lor cu teologia, filosofia si medicina?
Voi incerca sa-mi expun propria viziune despre acestea aici, si voi incepe prin a raspunde ca ceea ce le leaga pe toate este faptul ca sunt meserii nobile. Desi aparent diferite sau asemanatoare, toate sunt de o importanta majora si trateaza subiecte si probleme esentiale omului, de la intelegere la vindecare.
Ce vreau sa spun aici am mai spus pe blog, insa vreau sa dezvolt. Voi lasa mai intai ideile principale pe care le-am scris, apoi voi reveni asupra subiectului cu niste completari.
“Cei mai buni psihologi/psihoterapeuti sunt la randul lor oameni cu afectiuni psihice si tocmai asta ii ajuta sa inteleaga corect psihicul si psihologia!…. Filosofia autentica este filosofia proprie, bazata pe experienta, contemplare, trairi si sinceritate. Ce vreau sa zic este ca filosofia (la fel si arta sau psihologia sau alta practica nobila) nu trebuie sa fie neaparat frumoasa sau morala ci trebuie sa fie sincera si naturala.“
“Psihologia/Psihoterapia este o practica nobila, precum filosofia si teologia tocmai pentru ca necesita o intelegere subtila si o dedicare totala fata de cauza (terapie). Psihologii se nasc, nu se fac. Psihologia se intelege, nu se invata. Terapia se simte, nu se practica. Ce vreau sa spun este ca nu oricine poate fi psiholog cu adevarat. Spun asta deoarece psihologia nu este o stiinta exacta care poate fi invatata si aplicata in orice situatie. O privesc mai mult ca pe un studiu continuu bazat foarte foarte mult pe introspectie, pe intelegere, pe instinct. Acest lucru este oarecum confirmat si de Yalom, care spune ca “psihoterapia este un proces creativ si spontan, modelat de stilul unic al fiecarui practicant si personalizat pentru fiecare pacient, insa exista totusi anumite reguli universale.” Este o idee, zic eu, logica. In primul rand, trebuie sa ne gandim la obiectul principal de studiu: Psihicul. Acesta nu este ceva “palpabil”, ceva stabil si universal. Este practic un microcosmos, la fel de complex si de fascinant precum macrocosmosul. De aceea nici nu exista o definitie clara, universala a acestuia. Fiecare il intelege in felul lui, deoarece toti avem experiente diferite, nici un om nu este identic cu altul in acest caz. Inca de la etimologia cuvantului Psyche ne dam seama ca vorbim de ceva studiat de mii de ani. Psihicul, sufletul.. partea subtila a fiintei. Jung avea mult respect pentru ideile celor din trecut. Stephan A. Hoeller sustine ca Jung considera psihologia o extensie sau un rezultat provenit din Gnosticism.”
Bineinteles, am avut si abordari mai “profane” ale subiectului (vezi aici), dar ideea este aceeasi.
Pe 24 Februarie, inainte sa ma culc, de fapt fix cand eram cu capul pe perna, imi veneau din nou aceleasi ganduri. Ca sa nu ma ridic din pat sa le scriu, le-am inregistrat pe telefon, ca sa nu le uit, si am vrut sa le scriu pe blog inca de atunci, dar nu am gasit timpul sau dispozitia necesara. Asa ca voi incerca sa prezint aici, acum, ce-mi trecea prin minte in noaptea de 24 Februarie 2020.
Tratarea bolilor mentale sau a tulburarilor mentale – Cand vorbim despre tulburari mentale sau probleme mentale sau pur si simplu despre minte, avem cateva profesii mari care se ocupa cu acest domeniu. Ma refer la studiul si tratarea mintii. Si nu spun “psihic” momentan pentru ca voi explica mai jos de ce. Iar aceste mari domenii de studiu, cercetare si tratament sunt evident, psihologia, psihoterapia, psihiatria si neurostiintele, unde intra si neurologia dar si neuropsihiatria si altele.
Unul din principalele motive pentru care nu s-au facut foarte mari progrese in tratarea bolilor sau tulburarilor mentale, dupa parerea mea este si faptul ca aceste mari domenii nu prea se completeaza unul pe altul, nu colaboreaza. Ma refer aici la pluridisciplinaritate/interdisciplinaritate. La cazul unui pacient care este luat, observat, evaluat si eventual tratat de fiecare specialist in parte, pentru ca un singur specialist sau un singur domeniu nu va putea rezolva un caz. Sau ma rog, va putea rezolva un caz dar nu va avea o metoda completa de a intelege exact ce este mintea si bineinteles acum vorbim despre ce este psihicul, pentru ca desi neurostiintele si psihiatria se ocupa cu partea medicala, partea anatomica/biologica, partea tangibila si vizibila care poate fi studiata si masurata si au tot dreptul de a fi numite stiinte, psihologia si psihoterapia nu sunt stiinte exact ci mai degraba pseudo-stiinte, oricat de deranjant poate fi pentru unii psihologi sau psihoterapeuti, acesta este adevarul.
Si cred ca de aici porneste toata marea problema, pentru ca mai in toate domeniile medicale s-au facut foarte multe descoperiri si progrese in ultimii ani, inclusiv neurostiintele au facut mari progrese, in schimb psihiatria a facut mici progrese in ultimii 10-20 de ani sa zicem. Un renumit psihiatru, Daniel Amen, explica intr-un scurt TedXTalk un lucru foarte interesant. Desi psihiatria face parte din medicina, psihiatrii sunt singurii medici care nu au acces la imagistica (precum Tomografia Computerizata, dar in special Tomografia cu emisie de fotoni individuali, numita SPECT), iar acesta explica de ce este necesar accesul la asa ceva. Bineinteles, faptul ca este renumit nu inseamna ca este si foarte bun, in lumea stiintifica este un subiect foarte controversat iar ideile lui sunt chiar contestate cu argumente solide, si nu-i un subiect nou, dar cred ca tot merita luata in considerare imagistica, daca nu SPECT macar alte metode (din nou, din punctul meu vedere, care nu sunt specialist). Cat despre psihoterapie si psihologie, acestea au stagnat foarte mult chiar daca lumea incearca sa le dezvolte. Si dupa parerea mea sunt doua motive pentru care nu au reusit totusi sa se dezvolte.
Iar acum vorbind despre psihoterapie, este ceva foarte complicat. Evident, mai intai trebuie sa devii psiholog ca sa poti deveni psihoterapeut, deci ceea ce se face si invata in facultate si apoi specializarea in psihoterapie este total normala, trebuie sa cunosti mai intai psihologia, va sa zica, cunoasterea psihicului, cu care tu vei putea lucra mai tarziu in calitate de psihoterapeut. Psihicul care, dupa cum spuneam si alta data, etimologic vorbind, “psyche“, provine din vechea greaca si inseamna suflet (asadar, aici este o cu totul alta interpretare fata de cea a psihologiei) iar “logia” inseamna cunoastere (logos). Va sa zica, in traducere libera psihologia este cunoasterea sufletului. Iar abia dupa ce cunosti sufletul poti sa il tratezi prin aceasta psihoterapie.
Voi reveni din nou la psihologie si la psihic, dar ce vreau sa spun acum despre psihoterapie este ca desi suntem in 2020, psihoterapeutii inca se bazeaza pe niste teorii (pentru ca sunt teorii, nu lucruri batute-n cuie) care au aparut acum foarte mult timp, care s-au schimbat foarte putin, si foarte putini au curajul de a le completa sau a le modifica, fiindca in psihoterapie este foarte multa rigiditate, iar asta pe buna dreptate, cand lucrezi cu mintea unui om trebuie sa fii foarte atent, lucru pe care-l inteleg, in schimb pentru a cunoaste cat mai bine, pentru a dezvolta niste tehnici sau niste noi terapii trebuie sa ai curajul de a face niste schimbari si sa incepi sa lasi deoparte acele teorii, acele terapii vechi care nu mai sunt valabile si nu cred ca au fost vreodata cu adevarat valabile. Insa, chiar daca psihoterapia nu se incadreaza in domeniul stiintelor medicale, practica acesteia nu este ferita de malpraxis, motiv pentru care multi evita cazurile foarte complicate (pe buna dreptate). Dar uneori este nevoie de curaj, incredere si risc pentru a face o schimbare. O asumare. Pana la urma, si medicina tot pe experimentare si din rezultatul multor malpraxisuri a evoluat.
Din punct de vedere teoretic, nici macar atat nu sunt valabile, au foarte multe carente care pot fi foarte usor contrazise si demontate nu numai de alti terapeuti, deoarece cate scoli de psihoterapie au existat/exista si cat de diferite sunt totusi, nu trebuie sa fii terapeut sa-ti dai seama ca au niste mari carente, care au uneori niste explicatii foarte proaste, iar asta numai din punct de vedere teoretic, fiindca din punct de vedere practic, din nou sunt aceeasi chestie, daca nici macar teoretic nu merge, daca nu este ceva bun teoretic, nici in practica nu va da rezultate foarte mari. Si toata chestia asta, pentru a putea dezvolta psihoterapia trebuie sa te intorci inapoi la psihologie si sa incerci sa intelegi obiectul de studiu al psihologiei si al psihoterapiei, adica psihicul. Pentru ca in psihiatrie nu prea se studiaza psihicul, ci se studiaza lucrurile anatomice. Psihicul nu este ceva anatomic, de aceea nu exista o singura definitie clara si universala pentru psihic. Psihicul nu poate fi masurat, nu poate fi vazut, este ceva care totusi stim ca exista dar nu-i gasim o definitie pentru ca, dupa parerea mea, noi incercam sa-l studiem ca pe un obiect insa nu este un obiect de studiu. De ce? Pentru ca “psyche” inseamna suflet. Sufletul nu poate fi masurat, nu poate fi cantarit, pentru ca nu face parte din materie. Ma rog, daca este sa o interpretam in ideea ca ar fi energie, asa s-ar mai putea intelege ceva, dar trebuie inteles ca acest psihic/suflet este ceva extern, ceva diferit de corp, dar care totusi se afla in corp si este procesat de catre creier. Creierul este acel, sa zic, motor sau filtru prin care sufletul/psihicul este filtrat, prin care sufletul intra in corp si se instaleaza acolo. Deci, psihicul este filtrat prin creier si instalat in corp.
Bun, acum… noi (de fapt psihologii, din care eu nu fac parte) incercam sa studiem psihicul si nu creierul pentru ca cel din urma poate fi studiat, a fost studiat, inca este studiat, dar despre psihic nu exista ceva concret, si nu cred ca va putea fi, mai ales cand il studiezi ca pe un obiect. Nu poti studia psihicul ca pe un obiect. Nu-l poti studia obiectiv. De ce? Pentru ca singura masura, singura metoda de a masura un suflet dupa parerea mea este prin a-l intelege cu sufletul tau. Va sa zica, psihologul si psihoterapeutul pentru a putea ajunge sa cunoasca psihicul, nu au nevoie numai de studii pe hartie si interpretari si filosofii. Ei trebuie sa faca o conexiune intre sufletul lor/psihicul lor si sufletul/psihicul clientului/pacientului. Cand se va face aceasta conexiune cred ca psihicul va putea fi mai usor inteles si de terapeuti si de toata lumea. Problema este ca in psihoterapie aceasta conexiune intre suflet cu suflet nu prea este incurajata, din motive deontologice sa zic asa, “questionable.” Unele sunt bune, unele nu. Dar totusi, cum spuneam si alta data, este o meserie nobila, cum este si cea de preot, si uite totusi ca preotii, nu toti dar majoritatea vorbesc de la suflet la suflet. In schimb, cand vorbesti din carti si nu din inima, cand studiezi din afara si nu dinauntru, nu vei putea afla niciodata ce este psihicul, adica punctul de pornire al studiului, cercetarii si tratamentului bolilor sau tulburarilor psihice. In alta ordine de idei, mai intai psihologul este primul care trebuie sa inteleaga ce este psihicul, apoi psihoterapeutul sa inteleaga ce poate face pentru a ajuta acel psihic, acel suflet, iar din punct de vedere medical intervin evident psihiatria, neuropsihiatria, neurologia si asa mai departe. Asta este strict parerea mea.
Ca si completare cred ca se face o mare, mare greseala in studiul psihologiei atunci cand se afirma ca psihologia este fie studiul cognitiei, fie studiul comportamentului. Acestea sunt altceva decat psihicul. Cognitia si comportamentul sunt manifestari ale psihicului dupa ce au fost filtrate de creier. Manifestari care au rezultat din felul in care a fost filtrat psihicul de catre creier, acest minunat organ. Deci, nu, PSIHO-LOGIA, nu este studiul cognitiei sau comportamentului. Sunt lucruri diferite totusi. Se leaga, dar sunt diferite. Pentru acelea, ar trebui studii separate, si sunt studii separate, chiar daca pot, sunt si ar trebui sa fie integrate in psihologie, ele nu definesc psihologia sau studiul central al psihologiei.
Psihologia tine de psihic. Comportamentul si cognitia sunt doar niste manifestari ale acestui psihic. Sa intelegi psihicul doar analizand aceste manifestari, nu este de ajuns din pacate.
Si inca o completare: Spuneam ca psihologia este o meserie/o practica nobila, precum teologia sau filosofia. Sa fii popa nu este mare lucru, dar sa fii preot cu har este altceva, si acelasi lucru ar trebui sa se aplice si la psihologi si psihoterapeuti, acei oameni care vor avea ceva in plus, care nu vor sta sa-ti citeze din carti si nu se vor limita la ce au crezut altii, ci isi vor spune parerea bazata pe tot ceea ce stiu si vor invata in continuare de la pacientii/clientii pe care-i au in fata, si pentru a face asta trebuie sa ai foarte multa empatie si este nevoie de o legatura. O legatura spirituala. Asta te va face cu adevarat psiholog si psihoterapeut, la fel cum harul divin te face preot si nu doar un popa de rand.